Comisia Europeană (CE) a anunţat că ia în calcul noi modalităţi de finanţare europeană pentru măsurile de îmbunătăţire a vieţii persoanelor cu dizabilităţi luate de statele membre, ţinînd cont că peste 50 milioane de cetăţeni (mai mult de 10% din populaţia UE) suferă de un handicap. În cadrul conferinţei „Să acţionăm local pentru o societate pentru toţi” (“Acting locally for a society for all”), reprezentanţii de la Bruxelles au evidenţiat că, deşi persoanele cu handicap beneficiază, în prezent, de mai mult sprijin decît în trecut, acestea se confruntă în continuare cu obstacole în ce priveşte accesul la un loc de muncă, la educaţie şi la o locuinţă. Potrivit CE, se poate vorbi, în unele cazuri, chiar de discriminare în rîndul acestei categorii de persoane. CE a arătat că administraţia locală poate juca un rol important în cadrul programului global de integrare a persoanelor cu handicap, prin asigurarea unor condiţii speciale pentru cei cu dizabilităţi, printre care bordurile mai joase, rampele pentru accesul scaunelor cu rotile şi intrări lărgi pentru în locul uşilor magazinelor. În România, potrivit Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, actualizată şi republicată, persoanele cu dizabilităţi au dreptul la acces neîngrădit în locurile publice, transport public gratuit, facilităţi fiscale, condiţii rezonabile la locul de muncă pentru a-şi putea desfăşura activitatea, precum şi un buget complementar în anumite cazuri pentru plata unor utilităţi. În lege este prevăzută, de asemenea, posibilitatea de a beneficia de credit de maximum 10.000 euro, cu dobîndă subvenţionată de stat, pentru adaptarea unei maşini sau a unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces. În plus, pînă la sfîrşitul anului 2010, mijloacele de transport în comun, dar şi instituţiile publice, trebuie adaptate pentru accesul fără dificultăţi al persoanelor care se deplasează în scaune cu rotile.