Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele de trecere în rezervă a generalului Eugen Bădălan şi de numire ca şef al Statului Major General (SMG) a viceamiralului Gheorghe Marin. "La propunerea ministrului Apărarii, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de trecere în rezervă a generalului cu patru stele Eugen Manolache Bădălan. De asemenea, la propunerea ministrului Apărării, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţia de şef al SMG a viceamiralului cu trei stele Gheorghe Marin", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis presei. DNA a început, pe 8 septembrie, urmărirea penală împotriva şefului SMG Eugen Bădălan, în dosarul privind legalitatea contractului de schimb dintre Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT) şi Tofan Grup, respectiv cel referitor la autovehicule uzate contra anvelope. Biroul de presă al DNA a refuzat să spună pentru ce infracţiuni s-a declanşat urmărirea penală, precizînd însă că toate persoanele au fost citate pentru audieri. DNA mai face verificări într-un alt dosar privindu-l pe generalul Eugen Bădălan, referitor la un contract de furnizare de echipament, respectiv de uniforme "Ripstop". Înainte de a fi trecut în rezervă, Bădălan declara: „Îi voi solicita preşedintelui Băsescu, dacă există probe, pentru că eu nu ştiu de ce sînt învinuit, ce s-a întîmplat la DNA şi care sînt probele, trecerea mea în rezervă, conform legii. Nu putem lăsa Armata română într-o formă de provizorat; dacă trebuie să plec, plec”. El susţine că, în mod normal, urmărirea penală nu putea începe înainte ca el să fie audiat şi să i se prezinte probele din dosar. „Solicit respectarea legii, nu moderarea de către preşedintele Băsescu a situaţiei create”, a precizat generalul, care a spus că nu are cunoştinţă să fie cercetat şi într-un alt dosar.