Naţionala de handbal feminin a Olandei, medaliată cu argint la ultimul Campionat Mondial, a acceptat invitaţia Federaţiei Române de Handbal şi va participa la a 48-a ediţie a Trofeului Carpaţi, a anunţat Federația Română de Handbal (FRH). Evenimentul se va desfăşura în perioada 26-27 noiembrie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj, şi va reprezenta ultimul test al tricolorelor înaintea Campionatului European din Suedia, al cărui turneu final va avea loc în perioada 4-18 decembrie 2016.
După ediţia din 2015, la care au participat România, Germania, Brazilia (campioană mondială en-titre la acea dată) şi Suedia, fanii clujeni vor avea din nou ocazia să asiste la un spectacol handbalistic de nivel mondial. Din reprezentativa Olandei va face parte şi Lois Abbingh, jucătoare ce a evoluat pentru HCM Baia Mare în precedentele două sezoane.
O altă participantă la Trofeul Carpaţi va fi reprezentativa Ungariei. Multipla medaliată la Campionatele Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice şi-a anunţat şi ea în mod oficial participarea la Trofeul Carpaţi, ediţia 2016. Ultima participantă va fi anunţată, foarte probabil, după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
„Ne bucurăm că avem şansa de a ne bate cu adversari puternici înainte de Campionatul European. Pentru Tomas Ryde este o bună oportunitate să testeze jucătoarele în meciuri de foc. A fost şi dorinţa lui, iar federaţia face eforturi constante să asigure toată logistica necesară performanţei la echipele naţionale. Vom încerca să ţinem ştacheta sus la Trofeul Carpati şi să avem totodată parte şi de un spectacol de calitate, la Cluj, pentru fani”, a declarat Alexandru Dedu, președintele FRH.
Citește și:
Handbalistele tricolore s-au calificat la Campionatul European din Suedia
Handbalistele tricolore au nimerit într-o „grupă de foc” la JO 2016!