Procurorii anticorupţie fac verificări cu privire la preşedintele UDMR, Marko Bela, investigaţiile vizînd şi sumele încasate de acesta din drepturile de autor de poezii. Vicepremierul a lansat în 2004 un volum de poezii, scos în 500 de exemplare, la 15 de lei cartea, şi unul de interviuri, editat în 1.000 de exemplare, la 16,5 de lei. Potrivit unui cotidian local, DNA a cerut editurilor maghiare din Transilvania şi din Ungaria să trimită informaţii legate de o eventuală colaborare cu Marko Bela, după ce vicepremierul a încasat 90.000 de lei de la o editură din drepturile de autor. Problema a ajuns în atenţia opiniei publice după ce, în luna martie a acestui an, Marko a declarat pentru anul 2005 venituri mai mari în calitate de scriitor decît în cea de politician. Astfel, în calitate de vicepremier, el a cîştigat 43.197 de lei, ca lider UDMR, 45.376 de lei, iar ca scriitor, 90.000 de lei şi 16.000 de forinţi, în condiţiile în care anul trecut nu a publicat nicio carte. Liderul UDMR s-a declarat nemulţumit că a aflat "de la alţii" că DNA face verificări privind sumele obţinute de el din drepturi de autor, el explicînd că a încasat banii respectivi în baza unui contract cu Editura Bookart din Miercurea Ciuc. El a vorbit despre cărţile pe care le-a scris pînă acum şi numărul celor pe care le va scrie de acum încolo, precizînd că, în următorii 5 ani, trebuie să editeze minimum 6 volume, cărţi ce vor cuprinde poeziile sale pentru copii şi tineret.