Vicepremierul turc, Besir Atalay, a acuzat diaspora evreiască de organizarea şi participarea la manifestaţiile contra regimului islamo-conservator, informează presa turcă. „Incidentele din parcul Gezi, din Istanbul, au fost orchestrate de diaspora evreiască, activă în acest domeniu”, a declarat Atalay, citat de cotidianul „Hürriyet”. Atalay a acuzat, de asemenea, „presa internaţională şi forţele străine”, fără a le nominaliza, că au participat la destabilizarea Turciei în timpul revoltei care a durat trei săptămâni. „Turcia nu mai este ceea ce a fost înainte”, a adăugat vicepremierul.
În ultimele săptămâni, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a subliniat „responsabilitatea unui lobby financiar care ar fi profitat de pe urma protestelor din Turcia”, o ţară în curs de dezvoltare şi o destinaţie importantă pentru capitalurile străine. Peste 2,5 milioane de persoane au manifestat în 80 de oraşe ale ţării, timp de trei săptămâni, începând cu 31 mai, potrivit Poliţiei. Manifestaţiile împotriva lui Erdogan, acuzat pentru derivă autoritară şi intenţia de a inslamiza societatea turcă, s-au soldat cu moartea a patru persoane, trei manifestanţi şi un poliţist şi cu aproape 8.000 de răniţi, potrivit Asociaţiei Medicilor.