Sătulă de presiunile pe care prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, le face pentru îndepărtarea ei din funcţia de primar al oraşului Cernavodă, Mariana Mircea a spus că prefectul nu se uită în ograda proprie. Primarul Mariana Mircea a declarat, într-un comunicat de presă, că prefectul Palaz ar trebui să-şi verifice, mai întâi, „apropiaţii” din PD-L, iar după aceea să se ia de aleşii PSD. Primarul îi oferă lui Palaz un exemplu din ograda proprie a oraşului Cernavodă, viceprimarul oraşului Cernavodă, Floriean Hristea. Mariana Mircea a spus că pentru Floriean Hristea nu există transparenţă în exercitarea funcţiei publice. „Legea nr. 161/2003 prevede măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Conform art. 87, lit. d şi art. 88, lit. d, funcţiile de viceprimar şi consilier local sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la o societate comercială. Se pare că viceprimarul din Cernavodă nu cunoaşte prevederile acestei legi şi le încalcă, având tripla calitate de viceprimar, consilier local şi... administrator al SC Hristia Galaţi SRL”, spune Mariana Mircea. Sesizând aceste aspecte, administraţia Cernavodă a înştiinţat instituţia Prefectului Judeţului Constanta, solicitând aplicarea prevederilor art/91, alin. 4 din legea mai sus menţionată. „Cu toate că legea este în vigoare, iar certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în luna decembrie 2009 atesta că Floriean Hristea este înregistrat ca asociat şi administrator la SC Histria SRL, Instituţia Prefectului consideră că acesta nu se află în stare de incompatibilitate. Adresa cu nr. 1/21.01.2010 a Institutiei Prefectului, precizează că a făcut demersuri în acest sens şi s-a descoperit o decizie din anul 2008, emisă de societatea SC Hristia SRL (societatea la care Hristea Floriean este administrator) conform căreia calitatea de asociat a lui Hristea s-a suspendat. Consemnarea făcută în Carnetul de muncă al lui Hristea, prin care acesta nu mai este angajat al societăţii, ci devine angajatul Primăriei, nu are legătură cu calitatea de administrator a unei societăţi. Un act eliberat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Oficiul Registrului Comerţului prezintă credibilitate şi Instituţia Prefectului ar fi trebuit să ţină seamă de acest act. Considerăm că, din această cauză, domnul viceprimar nu şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese pe care ar fi trebuit să le depună la numirea în funcţie”, a spus Mariana Mircea. Ea a adăugat că, dacă tot se vorbeşte de ilegalitate, mai trebuie adăugat că viceprimarul locuieşte ca şi chiriaş într-o locuinţă care aparţine Primăriei, deşi are în proprietate două apartamente, unul în municipiul Galaţi şi unul în cartierul Columbia din Cernavodă. „Cu toate acestea, Hristea nu se simte jenat. El încearcă să-şi acopere spatele cu ajutorul prefectului”, a mai spus Mariana Mircea. Am încercat să aflăm un punct de vedere al viceprimarului din Cernavodă în legătură cu acest subiect, însă nu am reuşit să-l contactăm.