Victima neatenţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victima neatenţiei

Eveniment 20 Septembrie 2013 / 00:00 515 accesări

O tânără de 25 de ani, din localitatea Topalu, a fost rănită miercuri seară, într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 20.50, în municipiul Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că un bărbat de 30 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre strada Ion Raţiu către zona Capitol. La un moment dat, din cauza nerespectării distanţei regulamentare, acesta a acroşat din spate o maşină la volanul căreia se afla un bărbat de 36 de ani, din Constanţa. În urma impactului, o tânără de 25 de ani, din Topalu, aflată la bordul celei de-a doua maşini, a fost rănită şi transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12