Concediul la mare s-a sfârşit tragic pentru un bărbat din Cluj-Napoca, care, sâmbătă după-amiază, şi-a pierdut viaţa în apele mării. Potrivit anchetatorilor, Ioan D, de 76 de ani, venise la mare împreună cu familia, în staţiunea Eforie Sud. Sâmbătă după-amiază, turiştii s-au dus pe plajă în zona „Splendid”, iar la un moment dat, bărbatul a intrat în apă. După un anumit timp, oamenii care se aflau pe plajă au alertat salvamarii şi au sunat la 112 anunţând faptul că trupul unei persoane pluteşte pe apă. La adresa respectivă a ajuns un echipaj al ambulanţei, însă în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a putut fi salvat. Conform anchetatorilor, Ioan D. era cunoscut ca având probleme cardiace. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central din Constanţa pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.
Un alt bărbat a fost salvat duminică după-amiază, după ce a fost la un pas de înec. Potrivit anchetatorilor, tânărul de 20 de ani s-a aventurat în apa mării şi a fost dus de curenţi în larg. Bărbatul nu a mai putut ieşi la suprafaţă, el fiind observat de oamenii din zonă, care au alertat salvamarii. Acesta a fost adus la mal, iar după ce a fost stabilizat de cadrele medicale, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, internat în stare gravă la Terapie Intensivă.