Traficul rutier a fost îngreunat miercuri seară, timp de câteva ore, începând cu ora 19.00, pe Autostrada Soarelui, după ce un TIR s-a răsturnat peste parapetul despărțitor. Evenimentul s-a petrecut la kilometrul 90, pe sensul de mers București-Constanța. Potrivit DRDP Constanța ...
Şapte persoane au fost rănite marţi dimineaţă în Fâşia Gaza într-o explozie produsă la trecerea coloanei de autovehicule în care se afla prim-ministrul Autorităţii Palestiniene, Rami Hamdallah, transmit AFP şi Reuters, preljate de Agerpres. Rami Hamdallah şi şeful serviciului de ...
Unsprezece persoane au fost ucise duminică în urma prăbuşirii în sud-vestul Iranului a unui avion privat turcesc care zbura de la Sharjah, Emiratele Arabe Unite, la Istanbul, a anunţat un purtător de cuvânt al aviaţiei civile iraniene, citat de ISNA, relatează Reuters. „Putem confirma ...
Un număr de 18.434 de persoane au pierit sau au dispărut în urma cutremurului cu magnitudinea 9 şi a tsunami-ului din urmă cu şapte ani, din Japonia. În plus, peste 3.600 de persoane, marea majoritate din Fukushima, au murit ca urmare a dezastrului, din cauza diferitelor boli sau pentru că s-au ...
Dacă până acum doi ani, atacurile asupra spitalelor, ambulanţelor şi depozitelor era considerate a fi „întâmplătoare”, de acum s-ar părea că sunt ţinte directe. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 67 de atacuri asupra unor obiective şi angajaţi din ...
Un kamikaze a detonat vineri explozibilul avut asupra sa într-un cartier şiit din capitala afgană Kabul, omorând şapte persoane, au anunţat responsabili afgani, relatează AFP. „În explozie au fost ucise şapte persoane şi şapte au fost rănite”, a anunţat purtătorul de ...
O tragedie aviatică a avut loc miercuri dimineaţă în provincia rusă Cecenia. Cel puţin opt persoane au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor locale de urgenţă, relatează site-ul agenţiei Tass. Elicopterul de tipul Mil Mi-8 ar fi aparţinut ...
Nu a trecut nici o săptămână de la tragedia care a avut loc în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde un infirmier a ucis o asistentă şi apoi s-a sinucis. Miercuri dimineaţă, doi tineri din judeţul Arad, în vârstă de 23 de ani, au fost găsiţi morţi ...
Un elicopter de tip Mi-8, aparţinând serviciilor de securitate ruse, s-a prăbușit miercuri într-o zonă montană din sudul Ceceniei, omorând cel puțin cinci persoane. În elicopter se aflau nouă persoane. Aparatul de zbor a căzut într-o zonă rurală la aproximativ 1,5 kilometri de ...
Bilanţul deceselor din Papua Noua Guinee după cutremurul devastator cu magnitudinea 7,5 de săptămâna trecută a depăşit 75, au informat marţi autorităţile, citate de DPA, potrivit agerpres.ro. Cutremurul a distrus reţelele de comunicaţii şi de transport din provinciile izolate Southern Highlands ...
Un avion rusesc de transport s-a prăbuşit marţi în Siria, în apropierea bazei aeriene de la Hmeimim, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, transmit RIA şi Reuters. Toate persoanele aflate la bord - 26 de pasageri şi şase membri ai echipajului - şi-au pierdut viaţa în accident, a ...
Şoferul unui autobuz, care transporta nuntaşi, a pierdut controlul asupra vehiculului în momentul în care se afla pe un pod, iar autobuzul a căzut într-un râu de la înălţimea de opt metri. Cel puţin 28 de persoane, majoritatea femei şi copii, au murit, marţi, în urma ...
Având în vedere discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană, Ministerul Sănătății a luat deciza pentrudeclanșarea Mecanismului European de protecție civilă. Deciza a fost aprobată de premierul României. Declanșarea ...
Data de 11 martie marchează împlinirea unui secol de la raportarea primului caz de gripă din cadrul pandemiei mondiale de gripă spaniolă, care, la sfârşitul Primului Război Mondial, a ucis între 20 şi până la 100 de milioane de oameni, conform diferitelor estimări. În urmă cu ...
Zonele montane din Papua Noua Guinee au fost zguduite puternic luni de mai multe replici seismice. La o săptămână după cutremurul devastator cu magnitudinea 7,5 care a provocat moartea a zeci de persoane, trei replici cu magnitudinea de peste 5 au fost resimţite la primele ore ale zilei de luni în ...
Un bărbat în vârstă de 50 ani şi-a pierdut viaţa, duminică după-amiază, într-un accident produs pe DN 17, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre comuna Livezile, iar alte cinci persoane au fost rănite, potrivit datelor comunicate Agerpres de către purtătorul de cuvânt al ...