Şase persoane, între care patru copii, au fost rănite joi dimineaţa într-un accident rutier în apropiere de municipiul Sibiu, pe Dealul Dăii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), citat de Agerpres. Răniţii au fost transportaţi la spitalele din Sibiu, conştienţi ...
Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 40 au fost rănite în Irak într-un atac sinucigaş cu maşină-capcană în apropiere de o piaţă aglomerată din oraşul Tuz Khurmatu, la sud de Kirkuk, au anunţat marţi surse medicale şi de securitate citate de Reuters şi AFP.O camionetă ...
Marți dimineață, la intersecția dintre Drumul Național 39 și A4, adică în sensul giratoriu de la Agigea, la ieșirea din localitatea Lazu, pe DN 39, a avut loc un accident teribil. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale ...
Gruparea DAESH (Stat Islamic/SI) a revendicat primul său atac comis în Kashmirul indian, spunând că se află în spatele atentatului sinucigaș întreprins vineri în orașul Srinagar împotriva unui grup de polițiști, relatează agenția Dpa. Atacul, comis de mai mulți indivizi ...
La Atena, marșul de comemorare a grecilor morți în timpul revoltei împotriva dictaturii militare s-a transformat în ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine. 17 noiembrie a devenit sărbătoare națională în Grecia și unul dintre cele mai importante momente ale ...
Au fost clipe de panică în judeţul Braşov! Motorul unui autocar în care se aflau 27 de suporteri ai echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş a luat foc, azi, în timp ce se afla pe DN13, pe Valea Bogăţii, două persoane avînd nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum ...
Două persoane au murit, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit, sâmbătă, cu un TIR, pe DN 56 A, în comuna Rogova. Evenimentul rutier s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Cele două persoane rănite grav în urma accidentului de pe DN6 au fost declarate decedate ...
Cel puţin 26 de persoane au fost ucise vineri în estul Siriei într-un atentat cu maşină-capcană împotriva unor persoane strămutate, atac atribuit grupării Stat Islamic, relatează AFP şi Reuters. Potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), 12 copii figurează printre ...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanța au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 16 și 17 noiembrie 2017, a nouă persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de: constituirea unui grup infracțional organizat ...
Bilanțul seismului care a lovit duminică seară vestul Iranului a fost revizuit oficial la 433 de morți joi, dar situația rămâne critică în zonele sinistrate, relatează AFP. Cutremurul s-a soldat cu 433 de morți, potrivit celui mai recent bilanț prezentat la televiziunea de stat de Behnam Saidi ...
Cel puţin 18 persoane au fost ucise miercuri seara, când patru atacatori sinucigaşi s-au aruncat în aer într-un oraş din nord-estul Nigeriei, au anunţat autorităţile statului Borno, informează joi dpa. Primul atac a avut loc pe un teren de rugăciune din Konduga, lângă oraşul ...
Premierul Greciei Alexis Tsipras a declarat, miercuri, zi de doliu în urma inundațiilor devastatoare care au afectat vestul Attica la începutul zilei, a anunțat agenția națională de știri ANA. ''Este o perioadă foarte dificilă pentru noi toți în Grecia. Asistăm la un dezastru de ...
Un incendiu a izbucnit miercuri seară într-un mall din Constanța, persoanele aflate în incintă fiind evacuate, iar până la acest moment nu au fost semnalate victime. "La fața locului, echipajele operative intervin pentru localizarea și stingerea incendiului, cu două ...
Pe o autostradă din estul Chinei s-a produs un accident cumplit. Zeci de vehicule au fost implicate, unele dintre ele fiind într-o stare cumplită. Aproape 20 de oameni au murit, iar numărul răniţilor este impresionant. Catastrofa s-a produs în oraşul Fuyang, din provincia Anhui, şi au fost implicate ...
Cel puţin cinci persoane au fost ucise în urma unui incident armat produs marţi într-o şcoală primară situată în nordul statului american California, anunţă autorităţile, precizând că autorul atacului este şi el mort. „La locul atacului, într-o şcoală primară situată ...
Cel puțin 530 de persoane au murit și 7.800 au fost rănite în urma cutremurului de 7,3 grade pe Richter care a avut loc duminică în vestul Iranului, potrivit ultimelor cifre oficiale publicate marți, relatează EFE. Noile date presupun o creștere semnificativă a numărului persoanelor decedate ca ...