Mii de belgieni au ieşit în stradă, duminică, la Bruxelles, pentru a participa la un marş contra terorii, la care erau aşteptate peste 15.000 de persoane, pentru a-şi manifesta solidaritatea faţă de victimele atentatelor teroriste de pe 22 martie, soldate cu 32 de morţi, relatează RTBF. Marşul a ...
Pământul s-a cutremurat violent, în mai multe colțuri ale lumii. Un cutremur produs în Ecuador, sâmbătă noapte, cu magnitudinea de 7,8 grade pe Scara Richter, a provocat moartea a 77 de persoane şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas. Seismul s-a produs ...
Doi alpinişti au murit şi un altul a fost salvat de serviciile de intervenţie, după ce au fost surprinşi de o avalanşă, duminică dimineaţă, în Munţii Pirinei din sudul Franţei, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor meteorologice. Duminică dimineaţă, în jurul orei locale 4.00, cei trei ...
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-o explozie care ar fi fost cauzată intenţionat, la un templu hindus din oraşul Essen din vestul Germaniei, informează Associated Press. Un purtător de cuvânt al poliţiei din Essen, Lars Lindemann, a declarat că o persoană mascată ar fi părăsit ...
Au ieşit la iveală dialogurile halucinante dintre terorişti şi victimele lor din timpul atacurilor teroriste ale ISIS de la Paris. Anchetatorii francezi au reușit să facă reconstituirea atentatului de la sala de concerte Bataclan, din Paris, iar dialogurile înregistrate de un dictafon abandonat de un ...
Cel puţin nouă persoane au murit şi circa 1.000 au fost rănite în urma unui cutremur de 6,4 grade pe Scara Richter, produs în sudul Japoniei, în cursul nopţii de joi spre vineri, și urmat de peste 130 de replici. Din fericire, centralele nucleare nu au fost afectate de seism, dar circa 12.200 ...
Cel puţin două persoane au murit şi alte trei au fost rănite, după ce o clădire de apartamente cu patru etaje s-a prăbușit în oraşul Los Cristianos din sudul insulei Tenerife, aparţinând Insulelor Canare, aflate sub suveranitatea Spaniei, informează Associated Press. Incidentul a avut loc joi ...
O alunecare de teren a avut loc, joi, într-o zonă montană din regiunea Toscana, în nord-vestul Italiei, cel puţin două persoane fiind date dispărute, informează ziarul ”La Repubblica”. Alunecarea de teren a avut loc în Alpii Apuani, în zona Colonnata, situată în ...
Un avion uşor s-a prăbuşit, miercuri, în Papua Noua Guinee, în timp ce încerca să aterizeze, accidentul soldându-se cu moartea a 12 persoane, informează autorităţile australiene şi presa. Aeronava s-a prăbuşit în mlaştină, cu puţin timp înainte de a ajunge pe pista ...
Cel puţin 18 persoane au murit în sudul Chinei, după prăbuşirea unei macarale în timpul unor rafale puternice de vânt, au informat autorităţile chineze, citate de agenţia Associated Press. Alte 18 persoane au fost spitalizate. Macaraua, având greutatea de 80 de tone, s-a prăbuşit ...
Se putea produce o tragedie! Un accident grav a avut loc, miercuri dimineaţa, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Un microbuz în care se aflau 17 călători s-a răsturnat, iar şase persoane au fost rănite, printre victime numărându-se şi doi copii. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de ...
Cel puţin 19 persoane, printre care şi copii, au murit miercuri, după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion, în statul Punjab din estul Pakistanului, transmite Associated Press. Mai multe persoane au fost rănite în accidentul rutier care s-a produs în oraşul Faisalabad din ...
Cel puţin 22 de persoane au murit, marţi, după ce un autobuz a ieşit de pe carosabil şi a căzut de pe o colină, într-o zonă montană din estul Nepalului, relatează agenţia AP, citând poliţia nepaleză. Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Barkhetar, la 200 de kilometri est de ...
Trimisul special al ONU în Yemen a salutat, luni, intrarea în vigoare a unei tentative de încetare a conflictului armat în ţară, insistând că negocierile de pace care ar urma să înceapă săptămâna viitoare vor necesita compromisuri de ambele părţi, relatează Reuters ...
Doi angajaţi ai Ministerului afgan al Educaţiei au murit şi alţi şapte au fost răniţi, luni dimineaţă, în capitala afgană, Kabul, într-un atac cu bombă care a vizat un microbuz cu lucrători ai instituţiei. O bombă plasată pe un drum s-a detonat la trecerea microbuzului respectiv, care ...
Bilanţul victimelor din urma unor explozii urmate de un incendiu la un templu hindus din statul indian Kerala a ajuns la 110 morţi, potrivit echipelor de salvare, citate de AP online. Alte 380 de persoane au fost rănite, potrivit unui ofiţer de poliţie. Focurile de artificii, care aveau rolul celebrării ...