Pilotul şi pasagerul din avionul Apollo Fox prăbuşit duminică în apropierea Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare, din Costineşti, nu au rămas internaţi. Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa spun că, după ce au fost supuse unor investigaţii amănunţite, victimele au refuzat spitalizarea. Conform cadrelor medicale, în urma accidentului aviatic, Alexandrina Ion, de 45 de ani, din Constanţa, a suferit o fisură la o vertebră, iar pilotul, Marius Adrian Vasile, de 45 de ani, din Constanţa, doar leziuni minore şi câteva zgârieturi. Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00, iar cei care au alertat autorităţile au fost prietenii celor două victime, care îi aşteptau la capătul pistei de aterizare. Atât pilotul cât şi martorii le-au declarat anchetatorilor că accidentul a avut loc din cauza soarelui.
PRĂBUŞIREA „Zburam destul de jos cu aparatul pentru că ne pregăteam de aterizare. La câteva zeci de metri de pistă m-a orbit soarele şi am agăţat firele“, a declarat Marius Adrian Vasile. „Avionul s-a îndreptat spre mare, iar când s-a întors spre pista de aterizare aparatul de zbor a avut o cădere de altitudine şi a agăţat un cablu de înaltă tensiune. După ce firul a cedat, avionul a făcut câteva tumbe în aer, deasupra liniei de cale ferată, apoi s-a prăbuşit şi s-a înfipt în pământ, cu coada prinsă între cablurile de telegraf. Atât pilotul cât şi pasagerul erau conştienţi. Aveau răni uşoare. I-am scos pe amândoi din carlingă şi apoi am asigurat aparatul ca să nu ia foc, adică am oprit alimentarea cu benzină şi am oprit motorul“, a declarat un prieten al victimelor, Marius Mada. Din primele cercetări efectuate în acest caz, poliţiştii au stabilit că avionul îi aparţine lui Marius Adrian Vasile şi că acesta ar fi un pilot cu experienţă. Ancheta a fost preluată de specialiştii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Reprezentanţii CIAS spun că primele rezultate ale investigaţiilor efectuate în cazul incidentului de la Costineşti vor fi prezentate după două săptămâni.