Victimele catastrofei nucleare de la Fukushim, comemorate după șapte ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victimele catastrofei nucleare de la Fukushim, comemorate după șapte ani

Externe 11 Martie 2018 / 14:32 580 accesări

Un număr de 18.434 de persoane au pierit sau au dispărut în urma cutremurului cu magnitudinea 9 şi a tsunami-ului din urmă cu şapte ani, din Japonia. În plus, peste 3.600 de persoane, marea majoritate din Fukushima, au murit ca urmare a dezastrului, din cauza diferitelor boli sau pentru că s-au sinucis. Ca în fiecare an, o ceremonie oficială a avut loc la Tokyo, în prezenţa prim-ministrului Shinzo Abe, a prinţului Akishino - al doilea fiu al împăratului Akihito - şi a soţiei sale, prinţesa Kiko, precum şi a supravieţuitorilor. Potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune, în zonele afectate din nord-estul arhipelagului, locuitorii au păstrat un moment de reculegere la 2.46 p.m.(05.46 GMT), oră la care, în urmă cu şapte ani, pe 11 martie 2011, a avut loc devastatorul cutremur. "Condoleanţe celor care şi-au pierdut apropiaţii şi prietenii dragi", a declarat Abe la Tokyo înainte de a da cuvântul supravieţuitorilor dezastrului. Un număr de 18.434 de persoane au pierit sau au dispărut în urma cutremurului cu magnitudinea 9 şi a tsunami-ului din urmă cu şapte ani.

În prezent, accidentul de la centrala nucleară Fukushima, cel mai grav din istorie după cel de la Cernobîl din 1986, a lăsat în urma sa 73.000 de persoane strămutate.

Chiar dacă guvernul nipon a ridicat ordinele de evacuare în unele zone ale comunelor Iitate, Namie, Kawamata şi Tomioka în primăvara anului 2017, mulţi locuitori nu doresc să se întoarcă. De asemenea, zeci de plângeri au fost depuse împotriva autorităţilor şi a companiei Tepco, care opera centrala unde a avut loc accidentul.

La finalul ceremoniei de la Tokyo, fiecare dintre cei circa 820 de membri ai publicului îmbrăcat în negru şi format aproape în întregime din bărbaţi a fost invitat să depună o floare albă în faţa unei stele pe care se puteau citi cuvintele "Sufletelor victimelor marii catastrofe din estul Japoniei".



12