Victimele incendiului din Roma nu sunt românce

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victimele incendiului din Roma nu sunt românce

Externe 11 Mai 2017 / 12:10 589 accesări

Trei femei de etnie romă au murit într-un incendiu care a izbucnit în timp ce dormeau, într-o tabără de romi din Roma, iar Ministerul Afacerilor Interne precizează într-un comunicat că victimele nu sunt de origine română, ci kosovară. Potrivit site-ului The Associated Press, surorile Elizabeth, Angelica şi Francesca Halilovic, în vârstă de 4, 8 și 20 de ani, au murit, dar părinții lor și alți opt membri ai familiei au reușit să scape nevătămați. Pompierii au intervenit în tabăra de romi de la periferia Romei în jurul orei locale 3.15 (4.15 ora României), în noaptea de marţi spre miercuri, după ce o rulota a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit primelor informații, focul a fost pus intenționat. Inițial, presa italiană a scris că victimele erau românce. Ministerul Afacerilor Interne, în urma verificărilor realizate prin intermediul atașatului de Afaceri Interne, a anunțat ulterior că victimele sunt de origine kosovară.

Politicienii italieni au solicitat cele mai riguroase pedepse pentru cei responsabili de incendiu

Taguri articol
VictimeIncendiuRulotăRomaItalia


12