Victor Ponta, prezidențiabilul ideal al românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sondaje

Victor Ponta, prezidențiabilul ideal al românilor

Politică 23 Iulie 2014 / 00:00 495 accesări

Mai sunt aproape patru luni până la alegerea unui nou președinte și, în această perioadă, diverse organizații efectuează sondaje, în scopul de a le permite partidelor să afle care este părerea națiunii vizavi de șansele de reușită ale candidatului propus. Se pare că cele mai mari șanse de a ocupa funcția de șef al statului le are, în continuare, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, potrivit unui sondaj realizat de Center for Urban and Regional Sociology (CURS), la cererea Fundației „România Noastră“.

PRIMUL TUR Conform cercetării, Victor Ponta ar obține 47% din voturi, fiind urmat, la mare distanță, de Klaus Iohannis, Cristian Diaconescu și Mihai-Răzvan Ungureanu, cu 28%, 7%, respectiv 6%. Cei care se clasează pe poziții inferioare în preferințele românilor sunt: Dan Diaconescu - 4%, Corneliu Vadim Tudor - 4%, Kelemen Hunor - 2%. La secțiunea „alt candidat” au votat 2% din români. Dacă în primul tur ar candida Mircea Geoană, ar obține 40%. Pe a doua poziție se află tot Klaus Iohannis, cu 30% din rezultate, iar pe a treia, Cristian Diaconescu - 8%. În situația dată, Mihai-Răzvan Ungureanu ar primi 7% din voturi și Dan Diaconescu - 5%. Dacă la ceilalți candidați s-a observat o ușoară creștere a numărului de voturi, nu la fel putem spune și despre Corneliu Vadim Tudor și Kelemen Hunor, care au obținut aceleași rezultate, de 4%, respectiv 2%.

ALEGERI DE DUMINICĂ? Un alt sondaj realizat de Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic, arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale, Victor Ponta ar fi votat de 41% dintre români, iar președintele PNL, Klaus Iohannis, de 28%. Cercetarea mai arată că Victor Ponta conduce în topul încrederii în personalități, cu 35%, fiind urmat de Călin Popescu-Tăriceanu cu 32%, Klaus Iohannis cu 29%, Mihai-Răzvan Ungureanu cu 21%, Traian Băsescu cu 20%, Cristian Diaconescu cu 16%, Elena Udrea cu 15%, Crin Antonescu cu 14%, Cătălin Predoiu cu 13%.



12