Emil Boc şi Victor Ponta au schimbat, zilele trecute, prin intermediul mass media, o serie de replici dure după ce vicepreşedintele PSD le-a spus, marţi, colegilor din PSD Argeş, că, în momentul ieşirii partidului de la guvernare, primul gând a fost acela de a-l lua la bătaie pe Emil Boc. Ponta: \"Am vrut ...
Schimbarea neaşteptată de atitudine a lui Adrian Năstase nu contrazice transparenţa pe care o lăudam ieri la PSD, dovadă declaraţiile lui Victor Ponta, care a preluat din mers ştafeta candidaturii lui Năstase. El a susţinut public că jocurile nu sunt făcute în Partidul Social-Democrat, aşa cum lasă să ...
Europarlamentarul Cătălin Ivan, membru PSD Iaşi, susţine, într-o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Geoană, că votul pe echipe la congresul partidului înseamnă fraudarea alegerilor şi reprezintă un abuz grosolan întrucât membrilor de partid li se ia dreptul să decidă cine să conducă partidul ...
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că PSD trebuie să îşi crească o nouă generaţie de lideri pentru a nu avea probleme pe viitor. “Eu nu vreau să ajungem noi să îl susţinem pe Crin Antonescu la Preşedinţia ţării. Am tot respectul pentru el, dar eu vreau ca PNL-ul să îl sprijine ...
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a anunţat, ieri, că se retrage din „toate funcţiile deţinute în partid”. Ion Iliescu are o funcţie onorifică în partid, cea de preşedinte de onoare, dar, în această calitate, este invitat permanent în structurile de conducere ale PSD. Iliescu a ...
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a votat pentru desfăşurarea Congresului din 20 februarie la Romexpo, decizia fiind luată ieri, cu majoritate de voturi. Potrivit reprezentanţilor PSD, aproximativ 30 de membri ai CExN au votat în favoarea propunerii ca lucrările Congresului extraordinar să se ...
Liderul PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a declarat, după alegerea delegaţilor judeţene la Congresul partidului, de ieri, că, în urma unui vot secret al Consiliului Municipal, Victor Ponta a fost desemnat favorit la preşedinţia PSD. Potrivit preşedintelui PSD Timişoara, organizaţia pe care o conduce îşi ...
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta consideră că partidul va muri politic în cazul în care votul la Congres va fi fraudat. “A apărut această idee din cauza celor care au spus că au 50-70 de voturi. Unii vorbesc de parcă au cărţi de joc, nu oameni”, a declarat Ponta. El consideră că PSD va fi ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, se declară îngrijorat de “manevrele” pe care le-ar putea face la Congres cei ce doresc amânarea schimbării din partid. ”În ceea ce priveşte Congresul extraordinar al PSD, avem ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, este susţinut, în cursa pentru funcţia de preşedinte al partidului, de majoritatea organizaţiilor locale ale PSD din mai multe colegii uninominale din Prahova, Năstase fiind, de altfel, deputat într-un colegiu din acest judeţ. Preşedintele PSD ...
Vicepreşedintele social-democrat Victor Ponta a declarat, vineri, că riscul cel mai mare al Congresului PSD este un vot incorect, în sensul ca delegaţii să îşi arate unii altora buletinele, apreciind că acest lucru ar însemna “moartea morală a PSD”. Potrivit acestuia, dacă cei 1.500 de delegaţi ...
Toate cele trei mari partide din România au organizat consultări la nivel naţional, pentru a stabili datele de organizare ale viitoarelor congrese şi pentru clarificări doctrinare sau ideologice. N-am putut să evit „limba de lemn”, ca să rezum într-o singură frază constatarea din ...
Liderul PSD Adrian Năstase a este foarte hotărât să candideze la şefia partidului, menţionâd că este un om care îşi respectă hotărârile şi că vrea să facă anunţul oficial într-un cadru de partid, adică la Consiliul Naţional. Numărul candidaţilor la şefia PSD a ajuns la şase. Mircea Geoană ...
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat, vineri, că modificarea Statutului partidului are în vedere ca doar preşedintele formaţiunii şi eventual secretarul general să fie aleşi de Congres, restul funcţiilor urmând să fie votate la Consiliul Naţional. Senatorul PSD a spus că astfel va ...
Cu fiecare zi care trece, numărul candidaţilor la preşedinţia PSD creşte. Miercuri, Dan Nica îşi anunţa intenţia de a candida la şefia PSD, alăturânde-se lui Mircea Geoană, Miron Mitrea, Cristian Diaconescu şi Adrian Năstase, încă incert. Ieri un alt membru PSD s-a gândit că ar fi bine să facă ...
Candidaţii PSD la şefia partidului îşi ascut cât mai bine cuţitele pentru luptele interne. Încă nehotărât în ceea ce priveşte candidatura, Adrian Năstase face o analiză a partidului, considerând că PSD se află în declin. „PSD nu a cunoscut în ultimii ani evoluţii electorale fantastice. În ...