Victor Popescu vrea din nou şefia IPJ Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victor Popescu vrea din nou şefia IPJ Constanţa

Justiție 07 August 2010 / 00:00 890 accesări

Candidatură surpriză la concursul pentru funcţia de inspector şef al Poliţiei Judeţene Constanţa! Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), cms. şef Victor Popescu, cel care s-a mai aflat la comanda IPJ Constanţa timp de un an şi jumătate, s-a înscris la examenul care va fi susţinut pe 16 august. În competiţie se mai află actualul interimar, cms. şef George Dorel Popa şi cms. şef Grigore Catană, de la Oficiul pentru Protecţia Martorilor, din cadrul IGPR. Candidatura cms. şef Victor Popescu a fost păstrată sub tăcere de reprezentanţii IGPR, pe motiv că numele celor care iau parte la concurs nu pot fi date publicităţii.

Amintim că Victor Popescu şi-a dat demisia din funcţia de inspector şef al IPJ Constanţa în ianuarie 2007. Într-o încercare de a-şi salva imaginea mai mult decât şifonată pe care şi-a creat-o cât timp a condus poliţia constănţeană, acesta a înaintat IGPR referatul prin care solicita eliberarea sa din funcţie, după ce, în cursul lunii decembrie a anului 2006, conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a luat hotărârea de a-l demite din funcţie pentru management defectuos. Decizia MAI a survenit în urma controlului efectuat la Constanţa de o echipă ministerială, în noiembrie 2006, ca urmare a unor reclamaţii depuse împotriva comisarului la IGPR şi MAI de mai multe persoane fizice şi juridice din judeţul Constanţa. Popescu era acuzat de comiterea unor abuzuri împotriva subalternilor. Potrivit unor surse din cadrul IPJ Constanţa, în urma testărilor la care au fost supuşi, mai bine de 90% dintre poliţiştii constănţeni şi-au exprimat nemulţumirea referitor la modul în care şeful lor conducea IPJ Constanţa. De asemenea, conducerea ministerului a luat în calcul şi faptul că, din postura de şef al IPJ Constanţa, Victor Popescu s-a arătat incapabil de a stăpâni fenomenul reglărilor de conturi între bandele interlope rivale.



12