Victoria Beckham, condamnată pentru alegerea modelelor bănuite de anorexie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victoria Beckham, condamnată pentru alegerea modelelor bănuite de anorexie

13 Septembrie 2016 / 08:50 631 accesări

Modelele Victoriei Beckham, care au fost descrise ca fiind numai ''piele și os'' după prezentările de la Săptămâna Modei de la New York, ce are loc în această perioadă, au publicat pe Instagram fotografii în care arată ce mănâncă și mai ales faptul că mănâncă, informează ediția online a Daily Mail.

După ce fosta membră Spice Girls, în vârstă de 42 de ani, și-a prezentat colecția ''SS17'' în cadrul show-ului de la New York, ea a fost acuzată de numeroși fani, pe rețelele de social media, că ar promova anorexia. Modelele sale, Ondria Hardinz, Julia Ratner, Jessie Bloemendaal, Camille Hurel, Mica Arganaraz și Iris Landstra, cu talii de numai 58-60 de centimetri, au dorit, însă, să demonstreze că realitatea este alta.

Olandeza Jessie Bloemendaal, care își împarte timpul între Amsterdam, Berlin, Londra și Barcelona, a postat o fotografie cu rulouri cu spanac, pui și bacon și legume pe grătar adăugând hashtag-ul #proud (mândră).

Americanca Ondria Hardinz apare într-o fotografie bând dintr-o sticlă de bere, într-o postură yoga ce îi scoate în evidență elasticitatea.

Mica Arganaraz s-a pozat goală, cu un platou cu pizza cu brânză în față, iar Iris Landstra a arătat că preferă porțiile mari de specialități din pește.

Soția lui David Beckham a declarat, în 2010, că susține campania ''Beauty Is Health'' (Frumusețea înseamnă Sănătate) creată de Consiliul Creatorilor de Modă din America și că interzice participarea modelelor extrem de slabe la prezentările sale. Totuși, după ce ea a publicat pe Instagram fotografii ale show-ului său recent, 12 milioane de fani au condamnat-o pentru alegerea modelelor, mai arată sursa citată.



12