Luni seară, în ultimul meci al etapei a patra din Liga I, Steaua a învins, cu 2-1, pe Victoria Brăneşti. Noul antrenor principal al Stelei, Ilie Dumitrescu, a debutat astfel cu dreptul pe banca tehnică a echipei bucureştene, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul arbitrului Sebastian Colţescu ...
Derby-ul de duminică seară, din Ştefan cel Mare, dintre Dinamo şi Rapid, a adus o victorie extrem de importantă pentru trupa lui Ioan Andone, după ce la pauză elevii lui Marius Şumudică au condus cu 2-0. “Câinii roşii” au întors soarta partidei în primele 20 de minute ale reprizei a doua ...
Campioana şi vicecampioana au călcat greşit în runda a patra a Ligii I, cu toate că au evoluat pe teren propriu. CFR a remizat cu Astra, scor 2-2, pentru echipa ploieşteană marcând doi foşti jucători ai Farului, Pătraşcu şi Fatai, iar Unirea a pierdut, scor 0-1, duelul cu nou-promovata Universitatea ...
AMICALE PENTRU FORMAŢIILE CONSTĂNŢENE Sâmbătă, de la ora 11.00, la Ovidiu, Viitorul va întâlni pe Unirea Slobozia, într-o partidă de verificare înaintea debutului în Liga a II-a la fotbal. Tot sâmbătă, dar la Mangalia, de la ora 10.00, Callatis va primi replica formaţiei Săgeata Năvodari ...
Etapa a patra a primului eşalon fotbalistic începe azi, în Ardeal, cu partidele de la Cluj-Napoca şi Bistriţa, dar, fără îndoială, capul de afiş al rundei este reprezentat de derby-ul Dinamo - Rapid, programat duminică seară. Programul partidelor - vineri, ora 20.00: CFR Cluj - Astra Ploieşti (GSP TV) ...
Duminică seară, FC Timişoara a învins campioana en titre, CFR Cluj, iar Dinamo s-a salvat de la înfrângere la Tg. Jiu în finalul partidei. Ieri, în ultimul meci al etapei, Sportul a învins, cu 4-2, pe Gloria, după ce bistriţenii au condus de două ori. Rezultate - vineri: U. Cluj - FC Vaslui 1-1 (Cvirik 85 ...
Liniştea la Steaua a durat doar două etape, Victor Piţurcă părăsind echipa bucureşteană în urma neînţelegerilor cu Gigi Begali. Fără Piţurcă pe bancă, Steaua a remizat la Braşov, dar surpriza rundei a reuşit-o nou promovata FCM Tg. Mureş, care a învins vicecampioana, Unirea Urziceni. Rezultate - ...
Primul joc din etapa a treia a Ligii I, care a avut loc la Alba Iulia, între U. Cluj şi FC Vaslui, a fost întrerupt, în min. 15, din cauza ploii şi a vântului puternic, jucătorii fiind trimişi la cabine. Partida s-a reluat după aproximativ 40 de minute de întrerupere. Întâlnirea s-a încheiat la egalitate ...
Primele meciuri ale rundei a treia propun trei confruntări atractive, dar cel mai interesant duel se anunţă cel din Giuleşti, dintre Rapid şi Oţelul Galaţi, două echipe neînvinse în primele două etape. În celelalte două jocuri, FC Vaslui şi U. Craiova vor să-şi treacă în cont prima victorie, mai ales ...
Dacă în prima etapă a Ligii I am consemnat un singur succes al gazdelor, acum oaspeţii au reuşit patru rezultate de egalitate, fără să obţină măcar o victorie în deplasare. Patru formaţii au punctaj maxim, Dinamo, FC Braşov, Oţelul Galaţi şi Steaua, iar alte şase echipe, Rapid, CFR, Gaz Metan, FC ...
Etapa a doua a Ligii I a încins din nou spiritele, derbyul dintre Steaua Bucureşti şi Universitatea Craiova fiind decis de o greşeală de arbitraj a asistentului Ioan Onicaş. La scorul de 1-0 pentru olteni, acesta a anulat eronat, pe motiv de ofsaid, reuşita lui Mihai Costea, dându-le ocazia elevilor lui ...
Etapa a doua a Ligii I programează sâmbătă două derby-uri între pretendele la titlu. În Ghencea, Steaua va primi vizita Universităţii Craiova într-un duel al orgoliilor, care se va disputa cu casa închisă. La Urziceni, vicecampioana Unirea va da piept cu performera etapei de debut, Rapid Bucureşti ...
Etapa a II-a a Ligii I debutează azi, când sunt programate primele două meciuri. De la ora 18.00, Oţelul Galaţi va da piept, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, elevii lui Dorinel Munteanu încercând să repete performanţa din prima rundă, când au obţinut victoria în faţa celor de la Sportul ...
Prima etapă a sezonului 2010-2011 din Liga I a consemnat un singur succes al gazdelor, obţinut de Rapid, trei rezultate de egalitate şi cinci victorii ale oaspeţilor. Noile promovate au înregistrat înfrângeri pe linie, contactul cu primul eşalon fiind unul negativ pentru Sportul Studenţesc, U. Cluj, FCM Tg ...
La primul joc susţinut în Liga I, FCM Tg. Mureş a pierdut la limită confruntarea cu FC Braşov, după Sportul şi U. Cluj o altă nou promovată păşind cu stângul în primul eşalon. Rezultate - vineri: Sportul Studenţesc - Oţelul Galaţi 0-1 (L. Iorga 4), Pandurii Tg. Jiu - Unirea Urziceni 0-0, Rapid - FC ...
Steaua a tremurat, ieri, pentru cele trei puncte în partida cu U. Cluj, disputată la Alba Iulia. Ex-dinamovistul Claudiu Niculescu a deschis scorul, dar nou promovata nu a putut să menţină acest avantaj. Sâmbătă, campioana en titre, CFR Cluj, a remizat cu U. Craiova, la Drobeta Tr. Severin, tot la egalitate ...