Victoria Nuland a cerut scuze UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă tăcea...

Victoria Nuland a cerut scuze UE

Externe 08 Februarie 2014 / 00:00 729 accesări

Secretarul de Stat adjunct american pentru Afaceri Europene şi Asiatice, Victoria Nuland, şi-a cerut scuze, joi, faţă de UE, după ce, într-o înregistrare audio a unei conversaţii telefonice difuzată pe YouTube, este auzită spunându-i interlocutorului ei ”Fuck the EU”. Casa Albă şi Departamentul de Stat al SUA au acuzat, joi, Rusia că se află în spatele difuzării pe YouTube a înregistrării audio cu Victoria Nuland şi cu ambasadorul SUA în Ucraina, Geoff Pyatt. ”Nuland s-a aflat în contact permanent cu omologii ei din UE şi, desigur, şi-a cerut scuze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, într-o conferinţă de presă. Psaki a evitat să comenteze în legătură cu expresia concretă folosită de Nuland, subliniind că ”era vorba de o conversaţie diplomatică privată”. Totuşi, Psaki a ţinut să sublinieze că ”faptul că înregistrarea a ajuns pe YouTube şi a fost difuzată sub forma unui material video cu subtitrare în limba rusă marchează un nou nivel, foarte jos, al tacticilor ruseşti”.

În timpul conversaţiei de pomină, Nuland îi spune lui Pyatt că a aflat că secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, este pe punctul să numească un fost ambasador olandez la Kiev, Robert Serry, în calitate de reprezentant al său în Ucraina, la recomandarea subsecretarului general al ONU pentru Afaceri Politice, Jeffrey Feltman. ”Feltman a obţinut ca atât Serry, cât şi Ban Ki-moon să fie de acord cu sosirea lui Serry, luni sau marţi. Cred că ar fi minunat, ar ajuta să aşezăm lucrurile şi ONU ar putea contribui, dar ştii ceva... fuck the EU”, spune Nuland. Discuţia dintre Nuland şi Pyatt i-a făcut pe unii să acuze SUA că ar încerca să se implice în formarea viitorului guvern din Ucraina, în funcţie de interesele americane, dat fiind că Nuland se opune ferm unuia dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, pe care pare a nu-l agrea. Psaki a insistat joi că, ”în ciuda comentariului făcut de Nuland, SUA nu sunt implicate într-o problemă internă precum formarea guvernului ucrainean şi nu este nimic surprinzător în faptul că funcţionari ai SUA îşi spun părerea pe diverse teme într-o conversaţie privată”.

UE a refuzat vineri să comenteze aceste declaraţii prea puţin diplomatice, însă cancelarul german, Angela Merkel, apreciază că insultele proferate de Victoria Nuland la adresa UE sunt absolut inacceptabile.



12