Victoria Nuland critică liderii europeni care ignoră valorile democratice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victoria Nuland critică liderii europeni care ignoră valorile democratice

Externe 03 Octombrie 2014 / 09:44 273 accesări

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat ieri liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară. Într-un discurs susţinut la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, "cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă". "Ei au reformat economiile ţărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piaţa muncii şi au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, ei au restaurat democraţia liberală în inima continentului. Şi le-au demonstrat scepticilor că se înşală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins graniţele familiei noastre euro-atlantice", a explicat oficialul american. Salutând această evoluţie, Nuland a avertizat însă că, în prezent, această alegere este ameninţată atât la nivel extern, cât şi intern. În privinţa luptei externe, Nuland s-a referit la criza ucraineană şi ameninţarea venită din partea grupării Stat Islamic, subliniind unitatea de care au dat dovadă ţările aliate. Ea s-a referit însă şi la lupta de protejare a democraţiei, la nivel intern.

Taguri articol


12