Victoria Nuland, în vizită în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victoria Nuland, în vizită în România

Politică 14 Ianuarie 2015 / 00:00 704 accesări

Asistentul secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, a sosit, ieri, la București, pentru a se întâlni cu oficialii români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, cu care dorește să discute despre chestiuni bilaterale şi regionale. Prima vizită va avea loc astăzi, la Palatul Cotroceni, unde, conform comunicatului Administrației Prezidențiale, va dezbate alături de Klaus Iohannis teme precum consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi dezvoltarea dimensiunii economice prevăzute în parteneriat. De asemenea, cei doi vor face un schimb de evaluări privind securitatea din regiune şi din Europa. Tot în această dimineață, premierul Victor Ponta se va întâlni cu oficialul american, pentru a dezbate teme de interes bilateral. Victoria Nuland efectuează, săptămâna aceasta, vizite în Germania, România, Bulgaria și Franța. Mâine, oficialul american se va afla în vizită la Sofia împreună cu secretarul de stat John Kerry, cei doi urmând a se deplasa apoi la Paris.



12