Cel puţin 26 de susţinători ai regimului sirian au fost ucişi, ieri, într-o ambuscadă care a avut loc în regiunea Alep, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Ambuscada a vizat un convoi de vehicule care transporta aceste persoane în provincia Alep. Alte circa 170 de persoane ...
SUA au anunţat miercuri că nu sunt implicate în negocieri cu privire la fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange. ”Din câte ştiu eu, nu suntem implicaţi în negocieri”, a declarat Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat. Julian Assange, un australian în vârstă de ...
Consiliul UE a aprobat, ieri, la Luxemburg, regulile de aplicare a anumitor sancţiuni contra Siriei - restricţiile asupra exporturilor de produse şi tehnologiilor care pot fi folosite în represiunile contra civililor şi interzicerea exporturilor europene de bunuri de lux către Siria. Prin această decizie se ...
Disidentul chinez Chen Guangcheng a primit o bursă din partea Universităţii din New York (NYU), a anunţat, vineri, instituţia de învăţământ superior. ”Chen Guangcheng are relaţii de lungă durată cu Facultatea de Drept a Universităţii din New York şi i-am propus o bursă din partea NYU, fie la New ...
MAREA BRITANIE O familie de condamnaţi Familia de romi români care jefuia pasagerii în trenuri în Marea Britanie, în timp ce aceştia dormeau, a fost condamnată la închisoare. Fraţii Romulus şi Marin Rostaş, de 18 ani, respectiv 25 de ani, Romulus Govinder Rostaş, de 17 ani, şi Robert Rostaş, de 23 de ...
BELGIA Zi de doliu naţional Belgienii au păstrat, ieri, la ora locală 11, un minut de reculegere în memoria victimelor accidentului rutier grav produs marţi seară în sudul Elveţiei, soldat cu moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii. Guvernul federal belgian a decretat pentru 16 martie, zi de ...
O decizie istorică a venit de la Phenian! Oficialii din Coreea de Nord a fost de acord să-şi suspende programul de îmbogăţire a uraniului, au anunţat oficiali de la Phenian şi de la Washington. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Victoria Nuland, a spus că regimul de la Phenian a ...
DANEMARCA Ostatici ucişi Doi ostatici au murit în timp ce nava pe care se aflau şi care fusese deturnată de piraţi era eliberată de o navă a marinei de război daneze. Nava de război Absalon a interceptat o ambarcaţiune a piraţilor, la 27 februarie 2012. În timpul operaţiunii, doi ostatici au fost ...
Regimul de la Damasc a respins categoric rezoluţia Ligii Arabe care cerea o misiunea comună cu ONU pentru a pune capăt conflictului de 11 luni din ţară. Rezoluţia precizează şi că Liga va suspenda cooperarea diplomatică pe care o are cu regimul de la Damasc. Trimisul sirian la Cairo, Yusuf Ahmed, a declarat ...
Statele Unite fac apel la protestatari şi la autorităţile de la Bucureşti \"să se abţină de la violenţe\", a declarat, joi, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, răspunzând la întrebările jurnaliştilor. \"Avem ţări în Europa, avem ţări în lume care trebuie să se ...
NATO şi SUA sunt dispuse la un schimb de informaţii pe chestiunile legate de armele nucleare tactice din Europa, dar Alianţa îşi va păstra potenţialul nuclear, a declarat subsecretarul de Stat pentru Eurasia, Philip Gordon. SUA şi-au anunţat deja intenţia de a demara astfel de discuţii, subliniind că ele ...
Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa, CFE, va fi din nou aplicat, dacă se renunţă la desfăşurarea scutului american antirachetă la frontierele Rusiei, a spus, ieri, reprezentantul rus la NATO, Dmitri Rogozin. Tratatul CFE a fost semnat în 1990, de cele 16 ţări NATO şi şase membre ale Pactului ...
ITALIA Intemperii mortale Cel puţin o persoană a murit duminică la Napoli, în sudul Italiei, în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor. Victima, un bărbat, a murit după ce un arbore s-a prăbuşit peste maşina în care se afla. Mai multe persoane sunt date dispărute Autorităţile locale au sfătuit ...
Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, a confirmat, vineri, prezenţa unui stoc de uraniu concentrat (yellow cake) lângă oraşul Sebha, situat la 660 kilometri sud de Tripoli. Canalul de ştiri CNN a anunţat joi că forţe ale noului regim libian au descoperit un obiectiv ...
La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, SUA îşi exprimă recunoştinţa pentru angajamentul României faţă de Alianţă şi pentru toate eforturile comune dedicate susţinerii păcii, libertăţii şi democraţiei, atât în ţările noastre, cât şi peste hotare, se arată în mesajul ...
Asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, va efectua duminică o vizită în Republica Moldova. Oficialul american va fi însoțit de către adjunctul asistentului ministrului apărării al SUA, Evelyn Farkas, și directorul pentru politici ...