Duminică, de la ora 18.15, revelaţia actualei ediţii a Ligii Campionilor la handbal masculin, HCM Constanţa, va disputa, în deplasare, la Szeged, ultima partidă din Grupa A a celei mai importante competiţii europene. După un sezon fabulos, în care a reuşit în premieră pentru o formaţie românească calificarea în optimile de finală ale competiţiei, HCM merge în Ungaria cu un singur gând: să lase o impresie cât mai bună şi la ultimul meci din grupă. „Noi tratăm fiecare meci cu seriozitate, indiferent că este vorba despre Liga Campionilor sau Liga Naţională. Am ajuns la un nivel în care trebuie să avem foarte mare grijă de imaginea noastră. Nu este permis ca în LC să te poţi gândi că o partidă este mai puţin importantă decât alta. Această competiţie este înfiinţată pentru echipele tari, care vor să lupte, să obţină victoria la fiecare meci, nu pentru cele care se mulţumesc cu puţin. În plus, una este să termini grupa cu unsprezece puncte şi alta cu nouă. Ne gândim că cele două puncte în plus ne pot ajuta în ceea ce priveşte coeficientul pe ţară, unul pe care nu îl putem neglija. Avem experienţa necesară să învingem şi la Szeged şi astfel să depăşim şi această ultimă barieră, de a învinge o echipă cu nume în handbalul european şi în deplasare“, a prefaţat Laurenţiu Toma meciul de la Szeged. Cât priveşte lupta pentru titlul de golgeter al Ligii, Toma spune că se va gândi şi la acest lucru. „Diferenţa de un singur gol faţă de Lazarov mă face să mă gândesc şi la posibilitatea de a fi pe primul loc în acest clasament după faza grupelor. Ar fi o performanţă deosebită, însă cred că un jucător se poate mândri şi dacă termină în primii trei. Mai important va fi să învingem la Szeged. Apoi voi vedea câte goluri voi înscrie“, a spus căpitanul HCM-ului. Delegaţia constănţeană pleacă sâmbătă dimineaţă spre Szeged, iar sâmbătă după-amiază are programat antrenamentul oficial dinaintea jocului. Partida va fi arbitrată de Vjekoslav Lovric şi Hrvoje Petkovic, din Croaţia. Tot duminică, de la ora 18.00, se mai dispută meciul Montpellier - Pevafersa Valladolid. Miercuri s-a disputat întâlnirea PAOK Salonic - Chekhovskie Medvedi, scor 22-46.
MARŢI, TRAGEREA LA SORŢI A OPTIMILOR. La sediul Federaţiei Europene de Handbal din Viena va avea loc, marţi, începând cu ora 13.00, tragerea la sorţi a partidelor din optimile de finală ale Ligii Campionilor. În urna 1 vor fi introduse formaţiile câştigătoare ale celor patru grupe, în urna 2 ocupantele locurilor 2 din fiecare grupă, în urna 3 echipele clasate pe locul 3, iar în urna 4 formaţiile care au terninat faza grupelor pe locul 4. Câştigătoarele celor patru grupe vor juca cu echipele clasate pe locul 4, singura menţiune fiind că în această fază nu se pot întâlni echipe care au făcut parte din aceeaşi grupă. Echipele din urna 2 vor juca în optimi cu formaţiile din urna 3, păstrându-se aceeaşi menţiune ca şi la tragerea la sorţi anterioară. Prima manşă va avea loc pe terenul echipelor din urna a 3-a şi a 4-a.
Clasament Grupa A
1. Montpellier 9 8 0 1 300-229 16
2. Medvedi 10 6 2 2 344-282 14
3. Valladolid 9 4 3 2 271-249 11
4. HCM 9 4 1 4 260-266 9
5. Szeged 9 1 2 6 252-282 4
6. Salonic 10 1 0 9 236-355 2