Victoria şi David Beckham, invitaţi la căsătoria prinţului William

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victoria şi David Beckham, invitaţi la căsătoria prinţului William

Monden 22 Februarie 2011 / 00:00 324 accesări

Victoria şi David Beckham au fost invitaţi la căsătoria prinţului William cu logodnica sa, Kate Middleton, ce va fi celebrată pe 29 aprilie şi se vor afla printre cele aproximativ 1.900 de persoane prezente la ceremonie. David Beckham şi prinţul William, preşedintele English Football Association, au devenit prieteni apropiaţi în timpul campaniei organizate de federaţia britanică de fotbal care a dorit să obţină dreptul de a găzdui Cupa Mondială din 2018. La rândul ei, Victoria Beckham a declarat într-un interviu recent că îi va trimite viitoarei prinţese, Kate Middleton, câteva dintre rochiile pe care le-a creat. Premierul britanic, David Cameron, a fost şi el invitat la ceremonie, însă pe lista invitaţilor nu se regăsesc preşedintele american, Barack Obama şi nici cel francez, Nicolas Sarkozy. Nici Sarah Ferguson, mătuşa prinţului William şi fosta soţie a prinţului Andrew, renumită pentru gafele sale şi scandalurile intens mediatizate în care a fost implicată în trecut, nu va participa la această căsătorie. Ducesa de York, căreia i se spune Fergie, în vârstă de 51 de ani, se va afla la acea dată în străinătate, însă fiicele ei, prinţesa Beatrice, în vârstă de 22 de ani şi prinţesa Eugenie, în vârstă de 20 de ani, vor participa la ceremonie.

Aproximativ 1.900 de persoane, printre care se află numeroase capete încoronate, şefi de stat şi diplomaţi au fost invitaţi la căsătoria prinţului William cu Kate Middleton, ce va fi celebrată pe 29 aprilie, la catedrala Westminster din Londra. În afara celor 50 de membri ai familiei regale britanice, au mai fost invitaţi 40 de reprezentanţi ai familiilor regale din străinătate, 200 de membri ai Guvernului, ai Parlamentului şi ai corpului diplomatic, 60 de şefi de state şi 30 de reprezentanţi ai armatei britanice. Cei mai numeroşi dintre invitaţi - peste 1.000 - sunt membrii familiilor viitorilor soţi şi prieteni ai acestora. La această listă se adaugă aproximativ 80 de persoane reprezentând diverse asociaţii de caritate sprijinite de prinţul William. Nu toţi cei 1.900 de invitaţi la catedrala Westminster vor participa şi la festivităţile care vor urma după ceremonia religioasă. Doar 600 de persoane vor participa, după-amiaza, la recepţia organizată de regina Elizabeth a II-a la Palatul Buckingham şi doar 300 dintre ei vor fi prezenţi la dineul urmat de un bal ce va fi organizat de prinţul Charles, tot la palatul Buckingham.



12