Problemele de efectiv nu au afectat moralul celor de la Viitorul Constanţa, care sâmbătă, de la ora 11.00, la Ovidiu, vor încerca să obţină a doua victorie din acest an pe teren propriu. Adversara constănţenilor în această etapă, Dunărea Galaţi, nu traversează o perioadă foarte bună, obţinând o singură victorie în acest retur, chiar în etapa trecută, 1-0 cu FC Farul. „Fiecare echipă trece printr-o perioadă mai slabă, însă gălăţenii au demonstrat cu Farul că au depăşit seria negativă“, avertizează antrenorul Cătălin Anghel. Tehnicianul Viitorului a explicat şi care este importanţa celor trei puncte: „Punctele sunt importante pentru a rămâne în obiectivul locurilor 4-5, important pentru încrederea jucătorilor, pentru maturitatea şi încredere pe care şi-o dă o victorie. Jucătorii tineri pot creşte mai repede cu victorii“. Adus în iarnă de la Catania Primavera, fundaşul stânga Adrian Bică nu a impresionat în primele partide, însă spune că a trecut peste perioada de acomodare. „Vrem să câştigăm mai ales că acasă nu prea ne-am impus, iar acum este un moment bun de a începe o serie cât mai lungă de rezultate pozitive pe teren propriu. În ceea ce mă priveşte, am avut nevoie de o perioadă de acomodare, dar acum sper să joc din ce în ce mai bine“, a afirmat Bică. Echipa probabilă de start a Viitorului: Costea - Rusu, Ninu, Larie, Bică - Cârstocea, Benzar, Cristocea - R. Lupu, Gavra, A. Chiţu. Eliminat în meciul de la Bucureşti, cu Juventus, antrenorul Cătălin Anghel este suspendat pentru partida de sâmbătă.