Victoria, singurul obiectiv al Viitorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 12-a: VIITORUL CONSTANŢA - CONCORDIA CHIAJNA

Victoria, singurul obiectiv al Viitorului

Sport 13 Noiembrie 2010 / 00:00 586 accesări

Duminică, de la ora 12.00, la Ovidiu, FC Viitorul Constanţa va disputa o nouă partidă în faţa propriilor suporteri, adversara din această etapă fiind Concordia Chiajna. Cu doi foşti jucători consacraţi în Liga I, Iencsi şi Trică, formaţia pregătită de Costel Orac este în acest sezon una dintre aspirantele la unul dintre cele două locuri care asigură promovarea în primul eşalon. După primele 11 etape, speranţele bucureştenilor sunt îndreptăţite, Chiajna fiind pe locul 3 în clasament, la un singur punct în spatele echipei Săgeata Stejaru. Aşadar, un adversar incomod pentru Viitorul, care însă îşi doreşte primul succes cu una dintre formaţiile aflate pe primele patru locuri în clasament, după ce a remizat, cu acelaşi scor, 2-2, în disputele cu Ceahlăul Piatra Neamţ, Săgeata Năvodari şi FC Botoşani. Din păcate, Viitorul a alternat rezultatele pozitive obţinute împotriva echipelor fruntaşe cu cele negative împotriva unor formaţii mult mai accesibile. O victorie în acest meci ar însemna consolidarea locului 5 în clasament, adică rămânerea în obiectivul stabilit la începutul sezonului, locurile 1-5, dar şi speranţe că se poate obţine mai mult în acest sezon. Va fi şi un meci între două echipe cu un apetit ofesniv ridicat, fiecare reuşind să înscrie câte 18 goluri, însă la capitolul goluri primite Chiajna stă mult mai bine, având a doua apărare a Seriei I, cu doar 9 goluri primite. „Suntem o echipă tânără şi poate de aceea apar fluctuaţii în evoluţiile noastre. Am demonstrat că putem juca bine împotriva oricărei echipe şi sper să nu mai începem meciul de la 0-1, aşa cum s-a întâmplat în multe meciuri“, a declarat mijlocaşul Stere Banoti. Tehnicianul Cătălin Anghel se confruntă cu câteva probleme de efectiv, A. Chiţu, I. Posteucă şi Vlas fiind în continuare incerţi. Echipa probabilă a Viitorului: C. Popa - Ninu, M. Rusu, Larie, Renţea - Banoti, Păcuraru, Cristocea - Cârstocea, Hertu, R. Lupu.



12