A doua ediţie a Mamaia Idu Trophy, turneu din cadrul circuitului ITF dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari şi găzduit de baza sportivă Tenis Club Idu din Mamaia, situată pe malul Lacului Siutghiol, s-a încheiat, ieri, cu o finală spectaculoasă. Ultima luptă pentru trofeu s-a dat între favorita nr. 3, canadianca Sharon Fichman (nr. 213 WTA), care trecuse, sâmbătă, în semifinale de Tadeja Majeric (Slovenia, cap de serie nr. 6), cu 6-2, 1-6, 6-0, şi românca Patricia-Maria Tig (449 WTA), beneficiara unui wild card, învingătoarea în penultimul act în faţa favoritei nr. 2, Ines Ferrer-Suarez (Spania), cu 6-2, 6-1. Mai experimentată, Fichman a câştigat primul set al finalei cu Tig şi se părea că se îndreaptă către o victorie lejeră, după ce s-a distanţat în setul setul secund, conducând cu 5-2 şi beneficiind de o minge de meci. Românca în vârstă de 18 ani a revenit spectaculos şi a împins setul în tie-break, pe care l-a şi câştigat. Spiritul de luptă al lui Tig a continuat şi în setul al treilea, în ciuda durerilor de spate, dar canadianca a reuşit să se impună, asigurându-şi victoria, cu 6-3, 6-7, 6-3, dar şi cecul în valoare de 3.000 de dolari şi cele 50 de puncte WTA.
„Mă simt extraordinar. Fără îndoială, a fost un meci dificil, dar am avut şansa de a încheia conturile în setul secund. Adversara a demonstrat că este o luptătoare şi o jucătoare bună. A trebuit să lupt pentru fiecare minge, însă în final am câştigat, a spus câştigătoarea. „Sunt dezamăgită că nu am putut face mai mult pentru că mi-am dorit enorm să câştig. Nu am arătat însă că tenisul meu a fost atât de bun încât să-mi înving adversara”, a recunoscut Tig.