Victorie clară pentru FC Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / În primul meci amical

Victorie clară pentru FC Viitorul

Sport 19 Iunie 2015 / 00:00 1166 accesări

Aflată în primul cantonament al verii, la Poiana Brașov, formația FC Viitorul a disputat, ieri, un prim meci amical, întâlnind o formație brașoveană din Liga a IV-a, ASF Zărnești. Partida, disputată pe stadionul din Zărnești, s-a încheiat cu victoria clară a grupării patronate și pregătite de Gică Hagi, scor 4-0 (2-0). Golurile echipei constănțene au fost marcate de Aurelian Chițu (în min. 10 și 19), Andrei Ciobanu (în min. 85) și Cristian Gavra (în min. 87). Diferența putea fi și mai mare, însă lovitura de pedeapsă executată de Ianis Hagi, în minutul 8, a fost parată de portarul gazdelor. FC Viitorul a început jocul în următoarea formulă: Buzbuchi - Suciu, Mișelăricu, Mitrea, Cr. Ganea - R. Marin, I. Filip, Vasilache - Ciobanu, I. Hagi, Chițu. Au mai jucat: Albuț, Hînțăscu, Panait, Kilyen, Căpușă, Băluță, Gavra, Vasile, Benzar și Casap. Au lipsit două dintre achizițiile de marcă din această vară, mijlocașii Florin Cernat și Aganovic, care au primit două zile libere. Primul a revenit ieri în cantonament și a efectuat un antrenament de reacomodare la efort, sub supravegherea preparatorului fizic Roberto Berruero.

Următorul meci de verificare din cadrul cantonamentului de sub Tâmpa este programat duminică, când FC Viitorul va juca împotriva unei alte formații din Liga a IV-a brașoveană, CS Inter Cristian. Cea mai importantă partidă amicală din primul stagiu de pregătire al verii este programată miercuri, cu vicecampioana Republicii Moldova, Dacia Chişinău.

Taguri articol


12