Cu şanse reduse de a mai prinde Europa, formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa şi-a jucat pînă la capăt soarta în sezonul 2008-2009 al Ligii Naţionale. În ultima etapă a campionatului, elevele lui Dumitru Muşi şi Mircea Bucă s-au impus categoric, 40-19 (22-10), în faţa codaşei KZN Slatina, echipă ce părăseşte prima scenă handbalistăcă cu un bagaj de... trei puncte. Tomisul a părut însă o echipă resemnată, dar care nu şi-a iertat adversara. Învingătoare încă de la pauză, cînd avea un avantaj de 12 goluri, 22-10, Pîrîianu şi compania şi-au continuat recitalul şi în repriza a doua, obţinînd la final cel mai categoric succes al sezonului. Din păcate, victoria nu a ajutat Tomisul să îşi îndeplinească obiectivul din acest sezon. Rămasă la mîna rezultatelor, formaţia constănţeană a trebuit să se mulţumească la final doar cu poziţia a şasea, HCM Roman neputînd produce surpriza în faţa celor de la HCM Baia Mare, scor de care depindea obiectivul Tomisului. După ce a trecut, cu 30-27, pe teren propriu, Baia Mare a prins neaşteptat poziţia a patra, în timp ce constănţencele au încheiat sezonul pe cea de-a şasea poziţie, prima sub linia care asigură participarea în sezonul următor în cupele europene. „Este o victorie cu gust amar, din cauza neîndeplinirii obiectivului. Sper să avem puterea să trecem peste acest pas final greşit, pentru că trebuie să o luăm de la capăt. S-a greşit în momentul în care am tratat superficial meciul cu Clujul. Poate şi dacă nu am fi avut atîtea accidentări, Tomisul ar fi terminat acest campionat cu capul sus”, a spus Gheorghe Slabu, preşedintele clubului constănţean. „Mă bucur că fetele au înţeles să fie profesioniste şi să îşi facă treaba cît mai bine pînă la capăt. S-a încheiat acest campionat şi cu împliniri şi dezamăgiri. Din păcate, noi sîntem în cea de-a doua categorie. A fost un an greu, un an din care dintr-un grup a trebuit să facem o echipă. Vreau să-i mulţumesc Doinei Lupu pentru cît de mult şi-a dorit să ajute această echipă, dar din păcate apărarea a fost punctul vulnerabil al Tomisului”, a spus şi directorul tehnic, Dumitru Muşi. Marcatoarele Tomisului în meciul de sîmbătă au fost Szabo 8 goluri, Iovănescu 8g, Rusu 5g, Stoica 5g, Tankaskaya 4g, Jafarova 4g, Cărbune 3g şi Topa 3g.
CSM Ploieşti a retrogradat
Deşi în ultima etapă CSM Ploieşti a învins-o, cu 37-32, pe U. Jolidon Cluj, gazdele nu a reuşit să se salveze de la retrogradare. Cetate Deva, formaţia cu care prahovencele se aflau în luptă directă, a învins, cu 24-20, pe HC Zalău, şi a scăpat în extremis de liga secundă. Celelalte rezultate din ultima etapă: Rulmentul Braşov - HCM Buzău 41-29; Dunărea Brăila - Rapid Bucureşti 28-24; Oltchim Rm. Vîlcea - Oţelul Galaţi 33-21; HCM Baia Mare - HCM Roman 30-27.
Mădălina MELCEA
Clasament
1. Oltchim Rm. Vîlcea 26 25 0 1 914-623 50
2. Rulmentul Braşov 26 23 2 1 986-730 48
3. Dunărea Brăila 26 14 3 9 730-690 31
4. Oţelul Galaţi 26 14 1 11 735-690 29
5. HCM Baia Mare 26 14 1 11 734-700 29
6. CS TOMIS 26 13 2 11 732-734 28
7. Rapid Bucureşti 26 12 2 12 801-827 26
8. HC Zalău 26 9 4 13 669-672 22
9. HCM Roman 26 10 2 14 632-700 22
10. Hidroconcas Buzău 26 10 1 15 658-753 21
11. U. Jolidon Cluj 26 9 1 16 749-785 19
12. Cetate Deva 26 9 1 16 679-743 19
13. CSM Ploieşti 26 8 1 17 725-770 17
14. KZN Slatina 26 1 1 24 653-980 3