Victorie de moral pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victorie de moral pentru FC Farul

Sport 17 Februarie 2011 / 00:00 1143 accesări

GOLURI DUPĂ PAUZĂ. După o perioadă lungă de pregătire, în care nu a jucat decât pe terenuri îngheţate sau acoperite de zăpadă, FC Farul a susţinut ieri, pe teren propriu, un amical cu Dunărea Călăraşi, formaţie clasată pe locul 3 la finalul turului în clasamentul Seriei a II-a a Ligii a III-a,. Cu un singur jucător accidentat, mijlocaşul Denis Husein, antrenorii Gică Butoiu şi Ion Barbu au folosit în prima repriză, care a durat 60 de minute, o formulă de echipă apropiată de cea cu care vor aborda returul. În ciuda faptului că au controlat jocul, constănţenii nu au reuşit să marcheze, cea mai mare ocazie fiind ratată de Liviu Ştefan, care a trimis puţin peste transversală dintr-o lovitură liberă de la 18 m. La reluare, ambele combatante au trimis în teren rezervele pentru a doua repriză, care a durat 45 de minute, iar gazdele au profitat, deschizând scorul prin Aioanei, cu un şut de la 14 m la colţul scurt. Cu cinci minute înainte de final, portarul Dunării a gafat la şutul expediat de Buzea de la 25 m şi a scăpat mingea în plasă. Drept urmare, Farul s-a impus cu 2-0, obţinând o victorie de moral cu doar două săptămâni înaintea reluării campionatului. Au jucat pentru Farul - repriza I: Zdrâncă - Niţescu, I. Barbu, Vajou, L. Ştefan - Abuzătoaie, Lucan, Stăncioiu, I. Lupu - Şt. Ciobanu, Paraschiv; repriza a II-a: Răuţă - R. Ciobanu, I. Pârvan, L. Ştefan, Sască - Zamfir, Buzea, Păduraru, Aioanei - Şt. Ciobanu (Drăghici), Jalbă.

OFERTĂ PENTRU CĂMUI. La finalul partidei, Butoiu s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi. „Prima repriză am evoluat cu jucătorii de bază şi nu am făcut-o rău, dar suferim încă la capitolul relaţiilor de joc. Din păcate, avem probleme mari de efectiv, iar din cei veniţi în probe, în afară de Păduraru şi Sascău, care au fost şi în pregătiri la munte, doar Aioanei a mai mişcat un pic, iar restul vor pleca acasă. Mai avem nevoie de un fundaş stânga, un mijloc dreapta şi un atacant, pentru că sunt forţat să fac multe improvizaţii”, a explicat antrenorul constănţean. „Cred că suntem pe drumul cel bun şi în cele două săptămâni rămase până la reluarea campionatului vom pune la punct şi ultimele amănunte. Avem un program greu, dar cred că vom face un retur bun”, a adăugat Buzea. La meci a asistat şi Cristian Cămui, care ar putea deveni noul director tehnic al grupării de pe litoral, dar şi Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”.

Taguri articol


12