O singură surpriză s-a înregistrat în cea de-a şasea etapă a Diviziei A1 la volei feminin, CSU Tg. Mureş obţinînd o victorie neaşteptată în faţa celor de la Ştiinţa Bacău, scor 3-1, echipa antrenată de Florin Grapă înregistrînd astfel primul eşec în sezonul 2008-2009. La Constanţa, CS Volei 2004 Tomis a avut parte de o partidă facilă în faţa nou promovatei SCM U. Craiova, în faţa căreia s-a impus cu 3-0 (25-11, 25-19, 25-15). Deşi partida a avut parte de un început echilibrat, 7-7, oaspetele nu au rezistat să se menţină în joc decît pînă la 11-10. Au urmat 12 puncte consecutive pentru Tomis, care şi-a adjudecat primul set în doar 16 minute, 25-11. În cel de-al doilea parţial, antrenorul Aleksandar Boskovic a introdus în teren două dintre rezervele Tomisului, Adriana Vîlcu şi Adriana Bobi, înlocuindu-le pe Tammy Mahon, respectiv, Claudia Cîrstoiu, iar scorul a fost ceva mai strîns, 25-19. Diferenţa de valoare şi-a spus însă cuvîntul şi în ultimul set, pe care voleibalistele constănţene l-au adjudecat cu 25-15 şi au încheiat prima partidă din seria celor cinci pe care le vor avea de disputat în doar două săptămîni. Au evoluat pentru Tomis: Simanic - Livingston, Gavrilescu, Ciobanu, Radostina-Chiţigoi, Mahon şi Pristavu - libero; au mai jucat: Vîlcu şi Bobi.
Miercuri, Tomisul se va deplasa la Mioveni, acolo unde este programat duelul din optimile Cupei României, cu echipa locală Dacia, pentru ca pe 8 noiembrie, formaţia constănţeană să se deplaseze în Moldova pentru un nou duel dificil, cel cu Unic Piatra Neamţ. Patru zile mai tîrziu, în Sala Sporturilor, este programat returul cu Dacia Mioveni, din optimile Cupei României, iar pe 15 noiembrie la Constanţa va sosi Dinamo Bucureşti.
Celelalte rezultate ale etapei: CSU Metal Galaţi - Dinamo Bucureşti 3-0; Rapid Bucureşti - Unic Piatra Neamţ 0-3; CSM Lugoj - Penicilina Iaşi 0-3; Dacia Mioveni - CSM Sibiu 3-0; CSU Gaz Tg. Mureş - Ştiinţa Bacău 3-1.
Clasament
1. CSU Metal Galaţi 6 6 0 18: 0 12
2. Ştiinţa Bacău 6 5 1 16: 4 11
3. Unic Piatra Neamţ 6 5 1 15: 5 11
4. CSV 2004 TOMIS 6 4 2 15: 7 10
5. CSU Gaz Tg. Mureş 6 4 2 12: 7 10
6. Penicilina Iaşi 6 4 2 12: 8 10
7. Dinamo Bucureşti 6 3 3 10: 9 9
8. Dacia Mioveni 6 2 4 7:13 8
9. CSM Sibiu 6 1 5 5:16 7
10. CSM Lugoj 6 1 5 4:16 7
11. SCM U. Craiova 6 1 5 3:15 7
12. Rapid CFR 6 0 6 1:18 6