Conform aşteptărilor, CS Volei 2004 Tomis s-a impus fără probleme în primul meci din returul Diviziei A1 la volei feminin. Sâmbătă, în Sala Sporturilor, constănţencele au dispus, cu 3:0 (25:12, 25:15, 25:19), de nou promovata Pro Volei Botoşani, într-un meci în care gazdele au fost net superioare. “Sirenele” au debutat în forţă şi conduceau la un moment dat cu 7:0! Oaspetele au greşit mult la preluare şi în atac, dar au excelat la capitolele apărare şi dorinţă de luptă, atuuri care le-au ajutat să strângă rezultatul în setul al treilea. Asta pe fondul relaxării echipei gazdă şi pentru că antrenorul Darko Zakoc a vrut să vadă la joc şi alte componente ale lotului, introducându-le la scorul de 19:12 pe Vîlcu, Cazacu şi Juliana. Coordonatoarea Viviane o înlocuise pe Neaga încă din setul al doilea, pentru a se acomoda cât mai bine cu trăgătoarele din formaţia constănţeană. A lipsit de la gazde Claudia Gavrilescu, căpitanul echipei, care acuză o uşoară accidentare la genunchi. „Acum, odată cu transferurile pe care le-am făcut, Claudia are timp să se refacă şi nu ne vom grăbi, mai ales că programul primelor cinci etape ne este favorabil. Pronosticul iniţial, ceva mai grav, nu s-a adeverit, astfel că în maximum zece zile vom avea din nou căpitanul echipei în teren”, a explicat Zakoc.
NOILE ACHIZIŢII ALE CONSTANŢEI, APLAUDATE. Publicul prezent în Sala Sporturilor a aplaudat cu generozitate fazele spectaculoase reuşite de cele două formaţii, dar mai ales pe ultimele achiziţii ale echipei gazdă. „Drept să vă spun, am avut mari emoţii, pentru că nu am mai jucat în campionatul României de 11 ani. Mă bucur că am debutat cu o victorie, cu toate că a fost un meci uşor. Am venit aici ca să câştigăm campionatul, vreau să ridicăm cupa la finalul sezonului!”, a declarat Elena Butnaru. „Cred că am făcut un meci destul de bun, ţinând cont că sunt nouă în echipă şi am avut ceva dificultăţi de adaptare. Sper ca la următoarele meciuri să fie mai bine”, a spus Emiliya Nikolova.
Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga - Nikolova, Butnaru, Bobi, Nemţanu, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Viviane, Vîlcu, Cazacu şi Juliana); Pro Volei (antrenori Berthold Văsuică şi Mihai Vasilică): Burmaz - Hosu, Trojancevic, Covrig, Mastahac, Lupaşcu şi Ispas - libero (au mai jucat: Dinic şi Lungu). Au arbitrat: Alexandru Prodana (Bucureşti) şi Mirela Mateizer (Ploieşti).
Celelalte rezultate: Dinamo Bucureşti - Unic Piatra Neamţ 3:2 (21:25, 25:23, 24:26, 25:23, 15:8); CSM Sibiu - CSU Tg. Mureş 0:3 (20:25, 22:25, 15:25); U. Cluj - SCM U. Craiova 3:0 (25:12, 25:23, 25:19); CSM Bucureşti - Ştiinţa Bacău 0:3 (9:25, 11:25, 22:25). CSM Lugoj a stat.
Clasament
1. Ştiinţa Bacău 11 10 1 32: 4 31
2. CSV 2004 Tomis 11 10 1 30: 5 29
3. Unic Piatra Neamţ 11 9 2 29:13 26
4. Dinamo Bucureşti 11 8 3 29:13 24
5. Medicina Tg. Mureş 11 6 5 21:18 19
6. CSM Lugoj 10 6 4 19:19 15
7. Pro Volei Botoşani 11 3 8 13:25 11
8. SCM U. Craiova 11 3 8 13:24 10
9. U. Cluj 11 3 8 11:27 8
10. CSM Bucureşti 11 1 10 7:30 4
11. CSM Sibiu 11 1 10 5:31 3
* Penicilina Iaşi s-a retras din campionat