Victor(ie) Hănescu, înfrîngere Cîrstea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis

Victor(ie) Hănescu, înfrîngere Cîrstea

Sport 12 August 2008 / 00:00 537 accesări

Prima victorie românească la simplu din istoria olimpică a tenisului a fost obţinută de Victor Hănescu (57 ATP). Campion în 2008 la Gstaad şi finalist la Kitzbuhel (ambele performanţe bifate în această vară), Hănescu a confirmat forma bună pe care o traversează şi a izbutit să-l învingă în turul inaugural de la Beijing pe italianul Simone Bolelli (47 ATP). Bucureşteanul a cîştigat primul set cu 7-5, însă italianul a împins deznodămîntul în decisiv, după ce s-a impus în actul secund cu 6-3. În ultimul set Hănescu a realizat un break şi, cum şi-a valorificat de fiecare dată propriul serviciu, a obţinut calificarea în turul secund: Hănescu - Bolelli 7-5, 3-6, 6-4. “Mă bucur că am adus prima victorie pentru România în acest turneu. Am cîştigat pe o suprafaţă pe care nu îmi pot etala cel mai bun joc al meu”, a declarat Hănescu după încheierea partidei. Victor Hănescu este primul jucător de tenis din România care a reuşit calificarea în turul doi al unui turneu olimpic de tenis, în proba de simplu, după ce la ediţiile precedente, Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000 şi Atena 2004, Andrei Pavel, George Cosac şi chiar Hănescu au fost învinşi încă din runda inaugurală. În turul următor, Victor Hănescu îl va întîlni pe francezul Gael Monfils, care a dispus de spaniolul Nicolas Almagro, cu 6-4, 3-6, 6-3. Hănescu şi Monfils s-au întîlnit de două ori în carieră în circuitul profesionist (de fiecare dată pe zgură) şi şi-au împărţit victoriile. În 2005 francezul s-a impus în sferturile de finală ale turneului de la Sopot (6-3, 6-3), iar anul trecut românul a dispus de Monfils în semifinale la Open Romania (6-2, 6-3). Hănescu şi Monfils s-au mai întîlnit anul trecut în Challenger-ul de la Zagreb, unde sportivul de culoare s-a impus cu 7-5, 6-4. Cea mai bună performanţă românească la o Olimpiadă a fost în proba de dublu, un sfert de finală jucat de perechea George Cosac / Dinu Pescariu, la JO de la Barcelona 1992. Victor Hănescu declarase înainte de startul Jocurilor Olimpice că obiectivul său la această ediţie este calificarea în turul II.

Aflată la prima prezenţă într-un turneu olimpic, Sorana Cîrstea (18 ani) n-a izbutit să depăşească emoţiile debutului şi a cedat încă din primul tur. Românca a întîlnit-o pe israelianca Shahar Peer, în faţa căreia s-a înclinat în trei seturi. După un prim act pierdut cu 6-3, Cîrstea a început excelent setul secund desprinzîndu-se la 5-0! Israelianca a revenit şi a egalat situaţia (5-5 !), însă românca a avut puterea să egaleze situaţia la general, după 7-5. Au fost însă ultimele resurse ale tîrgoviştencei, iar Peer a “defilat” în decisiv: Peer - Cîrstea 6-3, 5-7, 6-0. Astfel, Cîrstea a ratat şansa să o întîlnească în turul secund pe a noua favorită a competiţiei, Vera Zvonareva.



12