Victorie importantă pentru CSU Neptun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin / Liga Națională, play-out, etapa a 9-a: CSU NEPTUN CONSTANȚA - CETATE DEVA 30-26

Victorie importantă pentru CSU Neptun

Sport 29 Mai 2015 / 00:00 2573 accesări

Neplătite de cinci luni, jucătoarele de la CSU Neptun Constanța au acceptat să intre pe teren și au dat dovadă de mare caracter, reușind să câștige meciul disputat ieri, în Sala Sporturilor din Constanța, împotriva celor de la Cetate Deva, scor 30-26 (15-10), în etapa a 9-a din play-out-ul Ligii Naționale de handbal feminin. Înaintea primului fluier, căpitanul gazdelor, Andreea Enescu, a primit trofeul acordat golgheterei acestui campionat. În ciuda unui lot extrem de restrâns, formația pregătită de Ion Crăciun și Florin Cazan a dominat prima parte a întâlnirii, chiar dacă ardelencele au încercat să țină pasul cu gazdele, iar la pauză a avut un avantaj de cinci goluri. La reluare, oaspetele au forțat revenirea și s-au apropiat la două goluri, 20-18, însă constănțencele nu au cedat și s-au distanțat din nou pe tabela de marcaj. Finalul a adus o victorie clară pentru CSU Neptun, care a avut un avans de șase lungimi, dar Cetate Deva a redus din handicap cu două reușite în ultimul minut. Pentru CSU Neptun au marcat: Enescu 7, Ivan 6, Mărginean 6, Tamaș 6, Toma 3, Orșivschi 1, Strahan 1.

Cu o etapă înainte de final, lupta pentru evitarea retrogradării directe este extrem de încinsă. În ultima rundă, constănțencele au nevoie de o victorie, duminică, în fieful celor de la Unirea Slobozia, pentru a fi sigure că prind un loc în barajul pentru menținerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Formația de pe litoral s-ar putea salva și în cazul unui rezultat de egalitate, întrucât ar acumula același număr de puncte ca Unirea Slobozia și Cetate Deva, fiind avantajată de rezultatele înregistrate în meciurile directe.

LACRIMI LA FINAL

La final, jucătoarele de la CSU Neptun au izbucnit în lacrimi, iar căpitanul Andreea Enescu a explicat motivul: „Avem salariile restante de cinci luni, ni s-a promis marea cu sarea, dar nu vom mai primi nimic, deși ne-am făcut treaba. Am demonstrat că suntem o echipă și sper să câștigăm la Slobozia și să prindem un loc la baraj”. Mult mai dur a fost antrenorul Ion Crăciun, care a acuzat conducerea clubului că dorește desființarea echipei: „Am făcut un joc bun și mă bucur că spectatorii au văzut o echipă care a luptat cu sufletul. Fetele și-au luat „la revedere“ de la acest public minunat care ne-a sprijinit tot timpul. Din păcate, Constanța nu-și dorește o echipă de handbal feminin. Am fost anunțați că nu vor mai fi plătite salariile exact când aveam șanse de a evita retrogradarea. Din moment ce anunți acest lucru, cine se mai gândește la baraj?”, a declarat tehnicianul constănțean.

Tot ieri au avut loc și celelalte două meciuri din etapa a 9-a din play-out: U. Cluj - Mureșul Tg. Mureș 26-23 și HCM Rm. Vâlcea - Unirea Slobozia 23-23. Clasament play-out: 1. U. Cluj 37p; 2. HCM Rm. Vâlcea 34p; 3. CSU Neptun 32p (golaveraj: 504-460); 4. Unirea Slobozia 32p (477-466); 5. Cetate Deva 30p; 6. Mureșul Tg. Mureș 0p.



12