Cea mai echilibrată grupă de la turneul final din Africa de Sud, Grupa D, a avut un final contraindicat bolnavilor de inimă! În meciul de la Nelspruit, atât Australia, cât şi Serbia au sperat la calificare, fiind la un gol sau două distanţă! Finalmente, victoria Australiei este fără valoare practică, ambele echipe ratând calificarea în optimi. Meciul a început cu raiduri sârbe pe partea lui Krasic, jucătorul lui ŢSKA Moscova ratând două ocazii - în min. 6 şi 12, a doua oară singur cu portarul advers! Schwarzer apără şi şutul lui Ivanovic, de la jumătatea primei reprize, apoi Zigic trimite pe lângă poarta australiană. Tot Zigic ratează şi în debutul reprizei secunde, apoi australienii încep să se vadă în atac, Bresciano ratând două bune ocazii. Primul gol al partidei vine în min. 69, Cahill înscriind cu o splendidă lovitură de cap. Peste numai patru minute Holman îl suprinde pe Stojkovic cu un şut din afara careului şi australienii încep să spere la o calificare care ar fi putut veni dacă mai înscriau două goluri sau un gol dacă Germania ar mai fi înscris şi ea. Sârbii nu cedează şi Pantelic reduce din handicap, îngropând definitiv speranţele australienilor. Mai mult, europenii au fost la un singur gol de calificare, o egalitate de 2-2 garantându-le locul în optimi! Finalul este incandescent, se joacă pe contre, cu ocazii uriaşe de ambele părţi - Pantelic a ratat din 6 m singur cu portarul! - iar arbitrul Larrionda nu a acordat penalty la un henţ în careul australian! Victorie pentru Australia în ultimul meci din grupă, prima împotriva unei echipe europene, victorie care nu foloseşte, însă, la nimic, calificarea în optimi fiind pierdută în meciul cu Germania.
Au evoluat - Australia (antrenor Pim Verbeek): Schwarzer - Wilkshire (82 Garcia), Neill, Beauchamp, Carney - Culina, Emerton - Valeri (66 Holman), Cahill, Bresciano (66 Chipperfield) - Kennedy; Serbia (antrenor Radomir Antic): Stojkovic - Ivanovic, Vidic, Lukovic, Obradovic - Krasic (62 Tosic), Kuzmanovic (78 Lazovic), Stankovic, Jovanovic - Zigic (67 Pantelic), Ninkovic. Cartonaşe galbene: Beauchamp, Wilkshire, Emerton / Lukovic, Ninkovic. Au arbitrat: Jorge Larrionda - Pablo Fandino şi Mauricio Espinosa (toţi din Uruguay), rezervă: Carlos Batres (Guatemala).