Rugby Club Judeţean Farul s-a impus, ieri, în deplasare, cu 45-13, în faţa echipei RC Bîrlad, într-o restanţă din prima etapă a sezonului regulat. Doar 15 minute a trebuit să se întrebuinţeze RCJ Farul pentru a fi sigură de obţinerea celor cinci puncte, în rest partida transformându-se într-un excelent antrenament pentru următoarele partide din campionat. Chiar şi fără mai mulţi jucători din ”15-le“ de bază, Gheară, Carpo, C. Nicolae, Cl. Dumitru, Filip, Jantjies şi Samkharadze lipsind din diverse motive, RCJ Farul a făcut ce a vrut cu mult mai modesta sa adversară din această partidă. Pentru RCJ Farul au jucat: Turashvili, Natriashvili, Badiu - Strutinsky, Uchava - Agiacai, Arhip, Tavarkiladze - Bucevschi, Bezuşcu - Bejan, M. Dumitru, Bulgac, Baltag - Apostol. Au mai intrat: Tinca, Graur, Vlad. Pentru RCJ Farul au marcat: Natriashvili 2 eseuri, Bejan, Badiu, Strutinsky, Agiacai şi Tavarkiladze - câte un eseu, Bezuşcu 4 tr., Apostol 1 tr. „A fost o luptă inegală, diferenţa de valoare fiind mult prea mare. Gazdele nu au putut ţine ritmul impus de noi chiar dacă acesta nu a fost unul foarte ridicat. Un joc mai mult decât tactic, în care s-au respectat indicaţiile antrenorului şi s-au exersat diferite scheme de joc. Nu s-a pus niciun moment problema că nu am putea obţine cele cinci puncte puse în joc“, a declarat directorul sportiv Aurelian Arghir. În urma acestui succes, RCJ Farul a intrat în play-off cu 40 de puncte, ceea ce îi asigură pentru moment poziţia a treia în clasament, după CSM Baia Mare (49p) şi Steaua (43p - un joc mai puţin), dar înaintea formaţiilor Dinamo (37p), CSU “Aurel Vlaicu“ Arad (27p) şi RCM Timişoara (23p). Programată iniţial pentru 22 mai, prima etapă a play-off-ului a fost reprogramată pentru 29 mai datorită acţiunii lotului reprezentativ care va întâlni sâmbătă, în deplasare, Ucraina, în meciul tur al primei etape de recalificare la Campionatul Mondial din 2011. Din lotul “stejarilor“ fac parte şi doi rugbyşti de la RCJ Farul, Daniel Carpo şi Cătălin Nicolae, însă doar cel de-al doilea are şanse să fie păstrat în lot, deoarece Carpo este accidentat.
Ieri ar fi trebuit să se dispute şi restanţa din etapa a 7-a a Grupei B, între Steaua şi Poli Iaşi, însă partida a fost amânată din nou, pentru 25 mai, de la ora 11.00. Clasament Grupa B: 1. Steaua 43p (un meci mai puţin); 2. RCJ Farul 40p; 3. Timişoara 23p; 4. Iaşi 18p (un meci mai puţin); 5. Petroşani 12p; 6. Bîrlad 5p.