Victorie meritată pentru Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 18-a: VIITORUL CONSTANŢA - FC BOTOŞANI 2-0

Victorie meritată pentru Viitorul

Sport 21 Martie 2011 / 00:00 828 accesări

Viitorul Constanţa a învins, sâmbătă, scor 2-0, pe FC Botoşani, obţinând astfel primul succes din acest an. Fără victorie în ultimele trei partide, în jocul Viitorului s-a putut observa crisparea, oaspeţii aflându-se la conducerea ostilităţilor în primele 30 de minute. Golul lui Ştefan Sandu, din min. 30, venit în urma unei acţiuni personale a atacantului constănţean, care a finalizat cu un şut la colţul lung o pătrundere în careul advers, a adus mai multă linişte şi încredere Viitorului. Până la pauză ambele echipe ar fi putut să mai înscrie, Cristocea preferând să paseze dintr-o situaţie de unu la unu cu portarul la aproximativ 12 m de poartă, iar la faza imediat următoare oaspeţii ar fi putut restabili egalitatea dacă Homneac nu ar fi trimis slab cu capul de la 8 m, mingea fiind reţinută de C. Popa. După o nouă ocazie foarte bună a Viitorului, mingea şutată de R. Lupu, de la 18 m, lovind încheietura barelor, în min. 65 gazdele şi-au mărit avantajul: M. Rusu a centrat foarte bine de pe partea dreaptă, iar Cristocea a trimis mingea, cu capul, în poartă, din careul mic. Până la final tot Viitorul ar mai fi putut înscrie, dar şutul lui Ninu din careu a fost respins cu dificultate de Prisacă. „Ştiam că întâlnim o echipă bună, care ne-a pus probleme şi în tur. Trecem printr-o perioadă grea, însă până la primul gol am avut câteva ocazii bune. Dintr-o echipă care pierdea maximum patru-cinci jocuri în tot sezonul am ajuns să pierdem trei partide la rând“, a declarat antrenorul oaspeţilor, Cristian Popovici. „În repriza a doua jucătorii au dat dovadă de caracter. Şi-au creat ocazii şi am mai fi putut înscrie. După ce am deschis scorul ne-am făcut jocul nostru. Este important că am obţinut cele trei puncte. Şi eu am fost agitat, nu numai jucătorii. Cu toţii ne-am dorit foarte mult să câştigăm şi le mulţumesc băieţilor pentru dăruire“, a afirmat Cătălin Anghel, tehnicianul gazdelor.

Au evoluat - Viitorul (antrenori Cătălin Anghel şi Norbert Niţă) C. Popa - M. Rusu, Larie, Ninu, Bică (min. 27 Chirilă) - Cârstocea (62 Păcuraru), Benzar, Cristocea - R. Lupu, Şt. Sandu, Chiţu (80 Sin); FC Botoşani (antrenori Cristi Popovici şi Marius Gireadă): Prisacă - Bosâncu, Tincu, Atudorei, David - A. Boroştean (76 Ştefan), Vaşvari, Vrabie (67 E. Sandu), Spiridon - Homneac, Pălimaru (60 Porfireanu).



12