Victorie mică pentru tricolori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Meci amical: ROMÂNIA - FC SIONI BOLNISI (GEORGIA) 1-0

Victorie mică pentru tricolori

Sport 11 Februarie 2015 / 00:00 454 accesări

       Organizat de selecţionerul Anghel Iordănescu pentru a vedea la lucru jucătorii tineri din campionatul intern care ar putea face pasul către naţionala mare, stagiul selecţionatei divizionare României din Turcia nu pare să fie unul reuşit. După ce au făcut un egal alb cu o reprezentativă a Bulgariei fără vedete, tricolorii de ocazie au jucat aseară cu o echipă anonimă din Georgia, clasată pe locul 14 în întrecerea internă. Chiar şi aşa, formaţia trimisă în teren de Iordănescu, din care au lipsit jucătorii de la Steaua, a făcut o primă repriză extrem de slabă şi nu a reuşit nici măcar să-şi creeze o ocazie de a marca. Ofensiva s-a trezit abia după intrarea celor doi atacanţi de la campioana României, Keşeru şi Rusescu, iar ultimul a executat lovitura de colţ din care s-a deschis scorul, Dumitraş reluând cu capul din careu la colţul lung. Până la final, acelaşi Rusescu a avut ocazia de a majora diferenţa, dar şutul său dintr-o lovitură liberă a nimerit de două ori bara. Scorul a rămas neschimbat, 1-0 pentru România, şi selecţionata divizionară a obţinut o victorie chinuită în faţa georgienilor. „Prima repriză nu m-a mulţumit, dar am avut în teren zece debutanţi. Din păcate, tinerii nu au dat dovadă că pot aspira pe viitor la tricoul echipei naţionale. După pauză, jocul s-a schimbat după intrarea jucătorilor cu experienţă, ne-am creat ocazii şi am avut o posesie bună”, a spus Iordănescu.

Pentru România au evoluat: Bălgrădean - Dumitraş, Nedelcearu, Bejan, Vătăjelu - Anton (60 Prepeliţă), V. Creţu (46 Pintilii) - V. Lazăr (46 Fl. Tănase), Budescu (46 Bumba), Hora (60 Rusescu) - M. Roman II (60 Keşeru).

Următorul meci al selecţionatei divizionare este programat sâmbătă, de la ora 17.00, cu Moldova.

Taguri articol


12