Campioana HCM Constanţa a câştigat, scor 31-26 (16-15), meciul susţinut sâmbătă, pe teren propriu, împotriva formaţiei Poli Timişoara. Aşa cum era de aşteptat, timişorenii au venit la Constanţa din postura echipei care nu are ce pierde, reuşind să ofere o replică extrem de viguroasă în primele 35 de minute. Bănăţenii au început mai bine, au condus cu 3-0, în min. 2, dar HCM a restabilit egalitatea peste doar două minute, scor 3-3. HCM a condus pentru prima dată pe tabelă în min. 8, scor 7-5, după o serie de patru goluri consecutive, însă bănăţenii au continuat să pună probleme. Deşi s-au aflat la conducere în permanenţă în primele 30 de minute, constănţenii nu au reuşit să se desprindă decât la cel mult două lungimi, iar la pauză aveau un avantaj minim, scor 16-15. Echilibrul s-a păstrat până în min. 35, când HCM a profitat din plin de o dublă superioritate numerică şi s-a desprins la patru goluri, 21-17. Timişoara nu a mai avut aceeaşi prospeţime, iar căpitanul Toma şi-a dus echipa la şase lungimi în min. 43, scor 24-18. Din acest moment nu s-a mai pus problema învingătoarei, HCM obţinând un succes meritat, scor 31-26, care o readuce pe prima poziţie a clasamentului.
„Se pare că nu suntem obişnuiţi să jucăm la ore matinale, dar am câştigat şi am revenit pe primul loc. Am intrat destul de greu în meci, iar pe viitor sper să ne obişnuim şi cu aceste ore, mai ales că va fi un campionat lung”, a declarat, la final, interul dreapta Bogdan Criciotoiu. „Cam greu astăzi (n.r. - sâmbătă), dar este bine că am câştigat”, a punctat şi pivotul Marius Novanc.
Pentru HCM au marcat: Criciotoiu 8g, Novanc, Toma şi Csepreghi - câte 5g, Buricea 3g, Sadoveac, Angelovski, Şomlea, Sabou şi Cristescu - câte 1g. De la timişoreni s-au remarcat Irakli şi Petrovic, ambii cu câte 7g.
Celelalte rezultate ale etapei: Ştiinţa Bacău - HC Odorhei 30-26, Energia Pandurii Tg. Jiu - Steaua Bucureşti 33-31, U. Bucovina Suceava - Dinamo Bucureşti 18-21, HCM Minaur Baia Mare - Potaissa Turda 22-26, CSM Bucureşti - CS Caraş-Severin 23-24.
Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 14p (golaveraj: 190-151), 2. Potaissa Turda 14p (171-143), 3. Dinamo Bucureşti 14p (165-153), 4. Ştiinţa Bacău 13p (163-140), 5. HC Odorhei 12p (186-176), 6. Poli Timişoara 9p (162-159), 7. Pandurii Tg. Jiu 9p (148-159), 8. CS Caraş-Severin 7p (148-155), 9. HCM Minaur Baia Mare 6p (139-152), 10. Steaua Bucureşti 3p (170-184), 11. Bucovina Suceava 3p (139-169), 12. CSM Bucureşti 0p (128-168).