Victorie pentru Wozniacki în Turneul Campioanelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Victorie pentru Wozniacki în Turneul Campioanelor

Sport 23 Octombrie 2017 / 17:50 712 accesări
Caroline Wozniacki va fi următoarea adversară a Simonei Halep la Singapore (sursa foto: www.wtatennis.com)

Caroline Wozniacki va fi următoarea adversară a Simonei Halep la Singapore (sursa foto: www.wtatennis.com)

După ce Simona Halep, locul 1 WTA, s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2 în confruntarea cu Caroline Garcia (Franța, 9 WTA), în prima partidă din Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor, tot luni, la Singapore, a avut loc și întâlnirea dintre Elina Svitolina (Ucraina, 4 WTA) și Caroline Wozniacki (Danemarca, 6 WTA). După 58 de minute de joc, Wozniacki a câștigat fără drept de apel meciul din Grupa Roșie, cu scorul de 6-2, 6-0.

Miercuri, în etapa a doua din Grupa Roșie, se vor disputa următoarele partide - ora 14.30: Halep - Wozniacki; ora 16.30: Garcia - Svitolina.

Marți sunt programate meciurile din etapa a doua în Grupa Albă - ora 14.30: Venus Williams (SUA, 5 WTA) - Jelena Ostapenko (Letonia, 7 WTA); ora 16.30: Garbine Muguruza (Spania, 2 WTA) - Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA). Meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport 2.

Rezultatele din prima etapă în Grupa Albă: Pliskova - Venus Williams 6-2, 6-2 și Muguruza - Ostapenko 6-3, 6-4.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale. Turneul Campioanelor, BNP Paribas WTA Finals Singapore presented by SC Global, este dotat cu premii în valoare totală de șapte milioane de dolari și are loc în perioada 22-29 octombrie.

Citește și:

Debut în forţă! Halep o demolează pe Garcia!

Gică Hagi crede că Halep se va bate să câștige Turneul Campioanelor

Simona Halep a primit o mașină Porsche la Singapore



12