Victorie-cadou pentru Ion Barbu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 2-a, play-off, etapa a 7-a: ACADEMICA CLINCENI - FC FARUL CONSTANŢA 2-5

Victorie-cadou pentru Ion Barbu

Sport 14 Mai 2016 / 17:19 861 accesări
Ca şi în jocul de la Bacău, golgheterul Adrian Pătulea a reuşit o “dublă”

Ca şi în jocul de la Bacău, golgheterul Adrian Pătulea a reuşit o “dublă”

După ce s-a impus cu 5-1 în deplasarea de la Bacău, FC Farul Constanţa a repetat performanţa şi în meciul de sâmbătă, din fieful celor de la Academica Clinceni, câştigând cu scorul de 5-2 (2-2), într-o partidă contând pentru etapa a 7-a din play-off-ul Seriei 1 a Ligii a 2-a la fotbal. Dornici să-i facă un cadou antrenorului Ion Barbu, care a împlinit vârsta de 39 de ani chiar în ziua meciului, constănţenii au început în forţă şi au marcat de două ori în primul sfert de oră, de fiecare dată prin Pătulea. Golgheterul Farului a deschis scorul în primul minut, cu un şut din centrul careului, plasat în dreapta portarului, şi a dublat diferenţa în min. 15, după o combinaţie perfectă cu S. Chiţu. Startul excelent i-a făcut pe oaspeţi să se relaxeze şi, după două mari ocazii şi o bară, formaţia din Clinceni a redus din handicap prin A. Neagu, în min. 36, cu o “torpilă” la vinclu de la 25 de metri. Un minut mai târziu, marcatorul golului gazdelor a fost eliminat, primind al doilea cartonaş galben. În inferioritate numerică, Academica a reuşit să egaleze prin Antohi, în min. 38, iar pe finalul primei reprize a avut chiar şansa de a trece în avantaj, dar I. Dinu a blocat mingea trimisă de Cl. Benzar.

Repriza secundă a debutat cu FC Farul atacând furibund, însă Suciu şi S. Chiţu au ratat incredibil, astfel că scorul s-a schimbat abia în min. 52, când Tigoianu a profitat de o gafă imensă comisă de portarul advers. Diferenţa a crescut în min 70, tânărul Suciu înscriind primul său gol în liga secundă cu un şut de la marginea careului. Trei minute mai târziu, Pătulea a fost aproape de un gol spectaculos, dar a trimis din foarfecă peste transversală. Scorul final a fost stabilit în min. 82, când Tigoianu a pătruns în careu, a trecut şi de portar şi a împins mingea în plasă.

“UN MECI NEBUN”

La final, antrenorul Ion Barbu s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale, mai ales din repriza secundă. “A fost un meci nebun, în care am avut momente bune şi foarte bune, dar şi o perioadă de relaxare care era să ne coste. Scorul putea fi mult mai mare, pentru că în repriza a doua ne-am creat ocazii uriaşe, pe care le-am tratat cu lejeritate. Îmi pare bine că am câştigat la Clinceni, dar îmi pare cu atât mai rău că am pierdut acasă, cu Bacău. Le mulţumesc băieţilor pentru cadoul frumos pe care mi l-au făcut de ziua mea”, a spus tehnicianul constănţean, care speră că elevii săi vor repeta jocul bun şi în partida cu Rapid Bucureşti, programată miercuri, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1), pe stadionul “Farul”. “Este un duel de tradiţie şi trebuie să jucăm măcar din orgoliu”, a explicat fostul căpitan al formaţiei de pe litoral.

Au evoluat pentru FC Farul: I. Dinu - Băjan, Fl. Pătraşcu, D. Bratu (76 Al. Ioniţă), Corcoveanu - C. Milea (54 Ad. Ionescu), Suciu, C. Neagu - V. Munteanu, Pătulea, S. Chiţu (51 Tigoianu).

În celelalte meciuri ale etapei a 7-a din play-off s-au înregistrat următoarele rezultate: SC Bacău - Dunărea Călăraşi 1-1 şi Rapid Bucureşti - Dacia Unirea Brăila 1-0.

Clasament play-off: 1. Rapid 37p (golaveraj: 7-9), 2. Călăraşi 35p (15-5), 3. Brăila 31p (12-9), 4. Clinceni 27p (13-16), 5. SC Bacău 26p (10-12), 6. FC FARUL 25p (12-18).

Citeşte şi:

FC Farul joacă din orgoliu la Clinceni

Ion Barbu, dezamăgit după eşecul cu SC Bacău

FC Farul a rămas pe ultimul loc în play-off

Taguri articol


12