Victorii pentru HCDS II și CS Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Divizia A

Victorii pentru HCDS II și CS Medgidia

Sport 04 Martie 2018 / 15:30 786 accesări

Duminică, în etapa a 10-a a Diviziei A la handbal masculin, Seria A, prima din retur, HC Dobrogea Sud II Constanța și CS Medgidia au câștigat meciurile disputate pe teren propriu. În Sala Sporturilor din Constanța, HCDS II a obținut un succes important în confruntarea cu ACS Atletico Alexandria, echipa aflată pe locul 3 în clasament, scor 27-23, după ce la pauză cele două formații au fost la egalitate, 12-12. Handbaliștii antrenați de Eden Hairi și Aleksandr Adzic au avut o evoluție foarte bună, golurile victoriei fiind marcate de Andrei 7, Susanu 6, Loghin 4, Ilie 3, Bologa 3, Savu 2, Tudorancea 1 și Popa 1.

În Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, CS Medgidia a trecut de CSM II București, cu scorul de 30-27, după ce la pauză oaspeții au condus cu 14-12. Handbaliștii pregătiți de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au egalat-o astfel la puncte, 19, pe ACS Atletico Alexandria. În meciul de duminică, golurile echipei din Medgidia au fost reușite de Naumenco 8, Cîmpu 5, Bida 4, Avramescu 4, Olar 3, Amaximoaie 2, Leța 1, Dan Vasile 1, Gheorghe 1 și Manole 1.

În etapa viitoare, HCDS II va juca la Botoșani, iar CS Medgidia va evolua la Bacău.



12