La sfârşitul săptămânii trecute, la Mangalia, a avut loc prima etapă din cadrul Ligii Cadeţilor la lupte libere. Chiar dacă nu a înscris o echipă în această competiţie, LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) a participat cu şase sportivi, care au punctat individual. Cea mai bună comportare au avut-o Sergiu Olteanu (76 kg) şi Ştefan Marin (100 kg), care au câştigat categoriile respective. Cosmin Cara-Ion s-a clasat pe locul trei la 100 kg, iar Nicolae Sasu pe locul 5 la 58 kg. Şi CSŞ Mangalia (antrenor Marian Oancea) a avut doi sportivi pe prima treaptă a podiumului, pe Nicoleta Popa (46 kg) şi pe Mădălin Pîrvulescu (69 kg), ultimul fiind fiul fostului luptător de la Hidrotehnica Constanţa, Nicu Pîrvulescu. Clubul din Mangalia a avut şi doi sportivi clasaţi pe locul 5: Loredana Martac (56 kg) şi Liviu Costache (54 kg).
Prima etapă a Ligii Cadeţilor la lupte greco-romane s-a desfăşurat la Suceava. Alexandru Toader, de la CSŞ Medgidia (antrenor Daniel Toader), a câştigat categoria 69 kg, în timp ce Ionuţ Caraş (LPS, antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) a ocupat locul 3 la aceeaşi categorie, fiind învins chiar de Toader. Alţi trei sportivi de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa, Ozgean Ilias (42 kg), Flavius Moise (63 kg) şi Ionuţ Ion (63 kg), s-au clasat pe locul 5.