Actuala lideră a clasamentului general al Class 1 World Powerboat Championship, echivalentul Formulei 1 pe apă, barca Victory 77, a ajuns joi noaptea în Constanţa (împreună cu barca-soră Victory 7). Cele două competitoare au fost “garate” într-un loc special amenajat pentru ca mecanicii să pregătească în linişte bărcile pentru concurs. Explicabilă atitudinea conducătorilor team-ului Victory, dacă ne gîndim că Victory 77 - pilotată de Arif Saif Al Zafeen (Emiratele Arabe Unite) şi Jean Marc Sanchez (Franţa) - a avut un start de sezon fulminant, cu 2 victorii şi un loc secund în primele 3 curse ale sezonului. Victory 77 intenţionează să revină la gloria de altădată (a cucerit ultimul titlu mondial în 2001) şi să cîştige al 7-lea titlu mondial din istorie. Pînă atunci, la Mamaia, Victory 77 se va încorona - mai mult ca sigur - ca regină a Europei. Titlul european se va decerna duminică, după ultima cursă programată pe “vechiul continent”, cea de la Mamaia (mai contează în clasament cursele de la Atena, Arendal şi Oslo). Optimismul domneşte în rîndul mecanicilor team-ului Victory, şeful mecanic al Victory 7 - italianul Luciano Barbetti - declarînd că titlul mondial va ajunge în cadrul echipei sale, la Victory 77 sau… Victory 7!
Între timp, pe malul lacului Siutghiol pregătirile au intrat pe ultima sută de metri. Ieri s-au montat tribunele din zona Hotelului “Scandinavia”, tribune pentru care se vor pune în vînzare bilete la preţul de 80 RON. Biletele sînt valabile pentru cele 3 zile oficiale de concurs, iar din zona tribunelor se pot urmări startul, sosirea şi o mare parte a traseului. La tribunele VIP, accesul se face în baza unor bilete în valoare de 850 RON. Tot ieri s-au montat şi pontoanele la care vor fi legate bărcile de concurs. Pontoanele sînt echivalentul boxelor din Formula 1 auto.
Datele tehnice ale bărcilor Victory - lungime 12,67 m; lăţime 3,75 m; greutate 4.800 kg; 2 motoare Victory V12 (la origine motor Lamborghini); valve 48; cilindri 12; 900 CP pentru fiecare motor, cu 800 rpm; materiale de construcţie: carbon/ kevlar - epoxy. Designerul bărcilor este Michael Peters.