Reacţia „portocalie” la raportul Hidroelectrica, prezentat alaltăieri de Corpul de Control al Guvernului, a fost previzibilă. Replica autorităţilor a fost însă pe măsură. Dar să nu stricăm suspansul. Adrian Videanu, ministru al Economiei în Guvernul Boc, sub a cărui protecţie ar fi fost devalizată cu sârg Hidroelectrica, a declarat nonşalant că el nu a semnat nimic şi că nu ştie nici cum oficialii ministerului au primit cadou de la compania de stat 10 maşini de lux, nici cum s-au cumpărat din bani publici genţi de piele de 1.000 lei bucata, pentru protocol (a se citi „protocol” - n.r.), şi nici cum s-au parafat contracte preferenţiale cu „băieţii deştepţi”, care au generat pagube de milioane de euro. 129,4 milioane euro, mai exact, potrivit raportului Executivului, din care 75 milioane ar fi opera lui Videanu. Iată declaraţia pedelistului: „Îi cer lui Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document cu semnătura mea care i-ar putea susţine alegaţiile referitoare la Hidroelectrica”. Dorinţa i-a fost îndeplinită. La scurt timp, Executivul a prezentat 14 (paisprezece!!!) documente incriminatoare, semnate şi ştampilate frumos de foştii miniştri ai economiei Videanu şi Ariton. Şah-mat. Mingea este acum în terenul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care ar trebui să demareze o investigaţie extrem de serioasă. E dificil însă de anticipat ce se va întâmpla. Recent, chiar Ponta declara, dezolat, că a remis DNA şi Parchetului numeroase documente privind ilegalităţile foştilor miniştri şi că nu s-a întâmplat nimic, pentru că „actele nu ar avea suport juridic”. N-ar fi de mirare ca Videanu să scape basma curată, mai ales că DNA are o istorie colorată într-ale subiectivismului. Vă aduceţi aminte de NUP-ul dat în 2010 Robertei Anastase, care a falsifica flagrant votul legii pensiilor, anunţând o prezenţă de 175 de votanţi, deşi în sală erau doar 96 de persoane (cu stenografe şi paznici cu tot!!!)?