Videanu minte?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Videanu minte?

Justiție 31 Octombrie 2009 / 00:00 434 accesări

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a declarat, vineri, că amplasamentul noii centrale nucleare nu va fi cunoscut în acest an, în condiţiile în care ministrul Adriean Videanu a spus, joi, că în două săptămîni ar putea prezenta acest amplasament. „Au fost 100 de locaţii analizate, care sînt catalogate ca fiind secrete. Dar nu ne-am hotărît încă asupra uneia dintre ele. Eu cred şi este doar părerea mea, că nici în acest an nu vom şti unde anume va fi construită”, a precizat Tudor Şerban. Cea de-a doua centrală nucleară ar urma să fie dată în folosinţă după 2020. Noua centrală nucleară care va fi construită va avea o putere instalată de pînă la 2.400 MW, potrivit informaţiilor transmise de fostul director general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica. Fie va avea două grupuri de cîte 1.200 MW fiecare, fie va avea patru grupuri de cîte 600 MW fiecare, potrivit lui Chirica. La rîndul său, directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a declarat, vineri, că BRD, EDC (Export Development Corporation, adică banca de dezvoltare din Canada) şi Royal Bank of Scotland sînt interesate să finanţeze Reactoarele 3 şi 4 care vor fi construite la Cernavodă. De asemenea, Compania Nuclearelectrica va organiza o licitaţie deschisă de peste 19 milioane lei, în data de 15 decembrie, pentru servicii complete de întreţinere şi reparaţii tehnică de calcul, suport tehnic IT şi imprimare, Conform anunţului publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul se va derula pe o perioadă de 48 de luni de la data atribuirii. Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 50.000 lei şi o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA. Din punctul de vedere al capacităţii economice şi financiare, ofertanţii trebuie să facă dovada unei cifre medii anuale de cel puţin 12 milioane lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 decembrie, ora 10.30, deschiderea ofertelor urmînd să se facă în aceeaşi zi, la ora 11.00.



12