Vietnamul cere ajutor internaţional pentru a face faţă schimbărilor climatice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vietnamul cere ajutor internaţional pentru a face faţă schimbărilor climatice

Monden 04 Decembrie 2009 / 00:00 361 accesări

Premierul vietnamez, Nguyen Tan Dung, a adresat un apel către donatorii internaţionali pentru a primi ajutor în vederea adaptării la schimbările climatice. Acesta a lansat apelul în cadrul întâlnirii consultative din Vietnam, unde donatori internaţionali s-au întâlnit pentru a discuta oportunităţile şi provocările cu care statul se va confrunta. Vietnamul este unul dintre statele cele mai afectate de încălzirea globală şi situaţia riscă să se agraveze odată cu creşterea nivelului mărilor. Dacă nivelul apei creşte cu 75 – 100 de centimetri, câmpiile şi zonele de coastă ale Vietnamului vor fi inundate în proporţie de 19-38%. Acest lucru va cauza un impact direct şi sever asupra populaţiei, societăţii şi securităţii alimentare a Vietnamului şi a lumii întregi, deoarece statul produce o cincime din exportul de orez din întreaga lume, de care beneficiază sute de milioane de oameni, a declarat Nguyen Tan Dung. Pentru a face faţă încălzirii globale, micul stat asiatic a dezvoltat un plan de acţiune pentru a răspunde acestei ameninţări, dar se bazează şi pe ajutor din partea donatorilor.



12