PREA MULŢI Chiar dacă reprezentanţii Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au atras atenţia în numeroase rânduri asupra faptului că proprietarii de imobile trebuie să anunţe instituţia în legătură cu orice modificare adusă numărului de persoane care locuiesc într-un spaţiu, puţini sunt cei care au făcut acest lucru. Cu excepţia celor care nu au fost nevoiţi să aducă vreo modificare în acest sens, foarte puţini sunt cei care au anunţat SPIT că în locuinţa pe care o deţin stau mai multe ori mai puţine persoane decât declaraseră iniţial. Acest lucru a fost descoperit de SPIT confruntând baza de date a instituţiei cu cea a Serviciului de Asistenţă şi Protecţie Socială (SAPS) din cadrul Primăriei Constanţa, unde s-au depus solicitările pentru subvenţia la căldură. Surprizele sunt colosale! Peste 10 mii de persoane au declarat una la SPIT şi alta la SAPS. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, ne-a explicat şi care au fost diferenţele depistate. „În prima categorie, se regăsesc 1.650 de familii întrunind aprox. 3.500 de persoane care au declarat la taxa de habitat mai multe persoane decât în dosarele depuse pentru subvenţia pentru căldură. De aici rezultă că cei care au depus solicitări de subvenţie la căldură au făcut fals în declaraţii“, a declarat Uzun. Chiar dacă este un pic mai greu de crezut că cineva ar declara mai multe persoane pentru taxa de habitat decât la subvenţia pentru căldură, există totuşi o supoziţie care ar ţine în picioare acţiunea celor în cauză: este posibil ca unii membri ai familiilor, cu venituri mai mari, să fi fost „omişi” din declaraţii pentru că s-ar fi depăşit pragul de venit peste care nu se mai acordă subvenţia. Există ac pentru cojocul lor. „Toţi cei care nu s-au regăsit în baza de date la subvenţiile pentru căldură dar erau declaraţi la SPIT vor plăti 10 lei pentru taxa de habitat“, a declarat Uzun.
ORI PREA PUŢINI Alte 174 de persoane au fost declarate ca decedate la SPIT însă se regăsesc ca fiind vii în declaraţia pentru subvenţia la căldură. SPIT a mai identificat alte aprox. 2.000 de persoane care au declarat că au două sau mai multe proprietăţi în integralitate, dar care în declaraţiile pentru subvenţia la căldură au spus că nu au decât o proprietate, beneficiind astfel de subsidiu. „O categorie aparte este cea în care numărul de persoane de la SPIT corespunde cu cel din dosarele depuse la SAPS. Aici se încadrează aprox. 2.600 de familii. În cazul acestora, vom importa codurile numerice personale şi vor primi taxa de habitat în funcţie de veniturile declarate“, a mai spus Uzun. De asemenea, mai sunt cazuri în care în unele locuinţe sunt declarate la SPIT mai puţine persoane - nenominalizate, în timp ce în dosarele pentru subvenţia la căldură sunt mai multe persoane declarate şi nominalizate. „Vom trece şi aceste persoane la taxa de habitat şi le vom pune la plată“, a mai explicat directorul SPIT. Şi asta nu e tot! Alte aprox. 2.000 de persoane figurează la SPIT ca proprietari, iar dosarele pentru subsidiul la căldură au fost depuse de alte persoane. „Credem că aici e vorba de proprietari care au închiriat locuinţele, iar dosarele pentru subvenţia la căldură au fost depuse de chiriaşi. În acest caz, vom trece la taxa de gunoi şi chiriaşii, în funcţie de venituri, pentru ca bazele de date să corespundă“, a precizat directorul SPIT. Uzun a spus că în toate cazurile vor fi realizate verificări amănunţite, atât prin confruntarea repetată a bazelor de date, cât şi în teren. „Cert este că până când nu vom face verificări concrete în teren nu vom lua nicio măsură. Vom anunţa în timp util toţi contribuabilii să stea liniştiţi că, indiferent cât de neclară le-ar fi situaţia fiscală la un moment dat, ea va fi reglată inclusiv prin consultarea personală a celor în cauză, fie la ghişeele SPIT, fie la domiciliul lor“, a explicat Uzun.