România ar putea primi până la sfârşitul anului o nouă tranşă de la FMI, bani care vor intra în rezerva BNR, a declarat, ieri, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks. „Banca centrală ar urma să primească o tranşă suplimentară până la finele anului. Prin urmare, cred că poziţia băncii centrale este foarte bună”, a spus Franks, după o întâlnire cu oficialii BNR. Franks a discutat cu reprezentanţii BNR probleme legate de politica monetară. Boardul FMI va decide în a doua parte a lunii decembrie dacă România va primi o nouă tranşă din acordul de împrumut, pe baza evaluării misiunii Fondului, care se încheie pe 1 noiembrie. România a încasat, până în prezent, 11,27 miliarde de euro de la FMI, din cadrul unui împrumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adaugă cele 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială. Pachetul total de sprijin pentru România, convenit pe 4 mai 2009 cu marii finanţatori mondiali, se ridică, în total, la 20 de miliarde de euro. Următoarea tranşă de la FMI urmează să fie eliberată la mijlocul lunii decembrie şi are o valoare de 870 milioane euro.